Vacanță inedită fără haine



Compania turistică specializată în croaziere pentru nudiști Bare Necessities se unește cu Norwegian Cruise Line pentru a oferi o croazieră de neuitat… fără haine. Croaziera este planificată pentru februarie 2025 și îi va purta pe călătorii fără haine timp de unsprezece zile din Miami către Caraibe, la bordul vasului Norwegian Pearl, cu o lungime de 295 metri și cu o capacitate de 2.300 de pasageri. Prețurile pornesc de la 2.000 de dolari și ajung și la 30 000  de dolari în funcție de cabina aleasă pentru călătoria la bordul acestui vas. Itinerariul conține printre altele și vizitarea la plecare, cât și la întoarcere a unei insule idilice private unde turiștii în pielea goală vor putea înota cu broaștele țestoase și peștii colorați în apele limpezi ale Mării Caraibelor.

Nudismul nu este permis totuși în toate spațiile vasului de croazieră

Totuși călătorii nu vor putea fi goi în toate spațiile oferite de imensul vas, dimpotrivă, va trebui să urmeze niște reguli stricte și anume purtarea hainelor în zonele de servit masa din interior și folosirea unui prosop atunci când se așează în toate zonele comune și sunt dezbrăcați. De asemenea, este interzisă atingerea nepotrivită în public, cât și fotografierea sau filmarea participanților la croazieră. Și la întâlnirea cu alte vase și la andocarea vasului  în port aceștia trebuie să poarte haine.

Pe vas se va găsi o zonă imensă de bufet în aer liber unde se poate servi masa nud. „Ca întotdeauna, este plăcerea noastră să vă oferim luxul de a decide ce NU trebuie să purtați” se arată pe site-ul Bare Necessities . Această companie oferă experiența croazierelor în pielea goală încă din anii `90 și au fost la mare căutare de cei care preferă vacanțele pentru nudiști.

La întrebarea de ce totuși o croazieră fără haine, fondatoarea Bare Necessities, Nancy Tiemann, dă răspunsul chiar pe site-ul oficial al companiei:

Din experiența mea, am observat că oamenii care își pot lăsa hainele în urmă, își lasă și ego-ul la ușă și pot fi ei înșiși, așa cum sunt în realitate mai degrabă decât cine cred ei că alții ar vrea să fie.(…) Am început să mă accept, să-mi accept imperfecțiunile și restul. Vă pot asigura că pentru o femeie care a încercat timp de mulți ani să se încadreze în standardele nerealiste de frumusețe din societatea noastră, acest lucru este eliberator. Vacanța fără haine conduce la acceptarea propriului corp.