
Atacantul brăilean Valentin Robu a fost dorit de Dinamo și Oțelul Galați, dar n-a jucat cu Câmpulung.
Ieri a început și partea de primăvară a Ligii a II-a la fotbal, Metalul Buzău fiind surpriza negativă a rundei, după ce a pierdut pe teren propriu, 1-0, împotriva celor de la ACS Câmpulung Muscel, ultima clasată în competiție.
Valentin Robu, supranumit ”Inima Brăilei”, din perioada în care evolua la Dacia Unirea Brăila, este un atacant bine cotat la nivelul celui de-al doilea eșalon fotbalistic național. El a contribuit, în vară, la promovarea prin baraj a celor de la Metalul Buzău, în premieră, în liga secundă.
În pauza de iarnă, pe adresa clubului buzoian au sosit mai multe oferte tentante de transfer pentru Valentin Robu, inclusiv din prima ligă. S-a vehiculat că echipe precum Dinamo sau Oțelul Galați l-ar fi dorit în lot pe atacantul de la Metalul Buzău, alte formații fruntașe din Liga a II-a fiind, de asemenea, interesate de serviciile sale.
Totuși, conducerea Metalului Buzău, ținând cont de vârsta și de eficiența lui Robu, a decis că suma d etransfer obtenibilă, în cazul unei tranzacții, nu este mai eficace decât păstrarea atacantului brăilean în lot.
Până la urmă, Valentin Robu și Metalul Buzău au decis să continue colaborarea.
Robu – golgeter la Metalul
În primul meci al anului 2025, Metalul Buzău, condusă de Valentin Stan, a pierdut acasă contra câmpulungenilor antrenați de Sorin Colceag, cu scorul de 1-0. Valentin Robu, nefiind accidentat, nu a fost convocat pentru acest meci, nefiind convocat nici măcar pe banca de rezerve.
Valentin Robu, 22 de ani, este golgeterul echipei buzoiene, marcând 8 goluri în 16 partide, în actuala ediție de campionat.
În urma etapei de ieri, în care, printre altele, Steaua a învins FC Voluntari în Ghencea cu 2-1, echipa militară a obținut, matematic, calificarea în play-off, deși nu are drept legal de promovare în primul eșalon fotbalistic național.