Național

Valoarea punctului de amendă, plafonată

Cei mai mulți dintre conducătorii auto au primit cu inima strânsă vestea că de la 1 iulie a fost majorat salariul minim pe economie, deoarece această măsură presupunea, printre altele, și creșterea valorii punctului de amendă.

Cu toate acestea, autoritățile au anunțat că de această dată nu va mai fi vorba despre o majorare a acestuia, iar punctul de amendă a fost plafonat la valoarea de 165 de lei, până la finalul anului, chiar dacă salariul minim pe economie a fost majorat la 3.700 de lei brut. După cum se știe, valoarea punctului de amendă este stabilită la 5% din salariul minim brut pe economie.

La 1 ianuarie 2024, punctul de amendă a fost calculat la 5% din 3.300 de lei, salariul minim brut pe economie, adică 165 de lei. De la 1 iulie, dacă s-ar fi respectat în continuare această reglementare, valoarea punctului de amendă ar fi trebuit să se majoreze la 185 de lei, dar autoritățile au decis să plafoneze punctul de amendă până la finalul anului. Mai exact, potrivit celor menționate în cadrul OUG 87/2024, „în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024 un punct-amendă este 165 lei”.

Sancțiunile contravenționale acordate conducătorilor auto, în funcție de gravitatea faptelor, se împart în cinci clase. Astfel, avem în primul rând amenzi din clasa I sancționate cu două sau trei puncte-amendă (330 sau 495 de lei); urmate de amenzi din clasa a II-a sancționate cu patru sau cinci puncte-amendă (660 sau 825 de lei); amenzi din clasa a III-a sancționate de la șase la opt puncte-amendă (de la 990 la 1.320 de lei); amenzi din clasa a IV-a sancționate de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.485 la 3.300 de lei); amenzi din clasa a V-a sancționate de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.465 la 16.500 de lei) – acestea din urmă se aplică doar persoanelor juridice.

Dar, deși valoarea punctului de amendă nu s-a modificat, asta nu înseamnă că veștile sunt bune pentru șoferi, deoarece tot de la 1 iulie au intrat în vigoare noile accize la carburanți, majorate. Astfel, motorina s-a scumpit cu 40 de bani pe litru, iar benzina cu 43 de bani pe litru. Pentru un plin, șoferii vor plăti mai mult cu 16 lei la motorină, respectiv 17,2 lei la benzină. Această majorare nu este singura pe anul acesta, deoarece la începutul anului, în luna ianuarie, prețurile la pompă au crescut atunci cu 29 bani pe litru de benzină și cu 26 bani pe litru de motorină.

Articole similare

Back to top button