Proiectul Vin și film debutează în acest weekend la Brăila cu două proiecții de filme premiate, alături de momente dedicate savurării de vinuri autohtone. Partenerii evenimentului sunt Transilvania International Film Festival, Palatul Lyra, Domeniile Amira și Cinefeel Brăila.
Ce au în comun vinul si filmul? O poveste! Atunci când cele două se întrepătrund, se creează un portal către o lume nouă, plină de experiențe inedite. Prin acest eveniment ne dorim ca oamenii să afle mai multe despre istoria vinului, poveștile celor care-l produc, tradițiile care-l celebrează și influențele culturale care-l definesc, ne-au transmis organizatorii.
Proiectul va debuta vineri, 12 aprilie, la Palatul Lyra din Brăila, la ora 18.00, cu primirea invitaților. La ora 18.20 va începe proiecția filmului documentar Breaking Bread, dedicat Festivalului A-Sham din Haifa, un festival culinar în care bucătarii arabi și evrei lucrează în tandem pentru a crea mâncăruri delicioase reinventând rețetele tradiționale transmise de-a lungul generațiilor. Colaborarea în bucătărie ar putea fi o punte către înțelegerea reciprocă și, poate, un prim pas spre o pace durabilă. Pelicula a fost realizată în 2020 și durează o oră și 25 de minute. Proiecția va fi urmată de social drink cu vin de poveste și sesiune de discuții cu oenologul Ana Maria Toader.
Sâmbătă, 13 aprilie, tot la Palatul Lyra, va avea loc concertul de lansare a albumului Fazele lunii. Acesta conține 20 de piese, înregistrate live cu ocazia concertului de pe 16 iunie 2023, de la Teatrul Național București, și este un fel de „best of so far” – cu cele mai iubite cântece de pe cele trei albume Om la lună, reorchestrate într-o formă electro-acustică. Accesul la concert se va face la ora 19.30.
Tar, dramă psihologică premiată la Globul de Aur și la Premiile Bafta
Duminica va fi dedicată tot filmului, iar gazda va fi aceeași, Palatul Lyra. De la ora 17.20, va rula pelicula Tar (2022), în regia lui Todd Field, cu actrița Cate Blanchett în rolul principal. Cariera Lydiei Tár, lăudata dirijoare a unei mari orchestre din Germania, este plină de recorduri şi premiere. În timp ce pregăteşte atât o lansare de carte cât şi o audiţie live a Simfoniei a cincea a lui Mahler, o succesiune de evenimente asupra cărora nu are niciun control îi pun în pericol tot ce are mai de preţ. Rezultatul este o examinare lipsită de menajamente a ideii de putere şi a impactului şi durabilităţii ei. Primirea spectatorilor se va face la ora 17.00. Filmul va fi urmat de o sesiune de discuții cu oenologul Ana Maria Toader.
Pentru toate cele trei seri, biletele pot fi achiziționate de aici.