
Volum despre istoria Brăilei, lansat la Universitatea de Vest din Timișoara
Vineri, 14 iunie 2024, ora 15:00, la Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc lansarea volumului „Documente privind istoria Brăilei. Răspunsurile la Chestionarele Densușianu, pentru județul Brăila”, editori: Zamfir Bălan, Costin Croitoru, apărut la Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Lansarea a avut loc în cadrul Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în România europeană”, ediția a XII-a.
Au rostit alocuțiuni cu acest prilej conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”; conf. univ. dr. Delia Nadolu, Universitatea de Vest din Timișoara; lector univ. dr. Nicoleta Mușat, Universitatea de Vest din Timișoara.
Colocviul Internațional „Comunicare și cultură în România europeană” este organizat de către Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul de Studii Romanice din Timișoara (CSRT), în parteneriat cu Fundația Universității de Vest din Timișoara și Societatea de Studii Clasice, precum și cu Ambasada Spaniei la București, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara, Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, Asociația Comitato „Dante Alighieri”, Institutul Francez din Timișoara și Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.
Înființată în 1995, Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I” are acum un portofoliu valoros. Pentru unii este mult, pentru alții este puțin, însă Editura „Istros” nu și-a propus o competiție cu instituții care au ca activitate preponderentă producția de carte. Ca o continuare a tradiției librăriei „Istros”, în planurile editurii și-au făcut loc încă de la început publicarea rezultatelor propriilor cercetări. Alături de acestea, s-a considerat o datorie republicarea revistei „Analele Brăilei”. Prin ediția anastatică, Muzeul Brăilei „Carol I” a reamintit comunității că exista o revistă de cultură regională la Brăila încă din perioada interbelică.
Editura este unul dintre mijloacele prin care Muzeul Brăilei „Carol I” vine în întâmpinarea publicului său și prin care valorifică, totodată, patrimoniul cultural local și național. „Istros” publică rezultatele cercetărilor realizate de specialiștii Muzeului Brăilei „Carol I” și colaborează cu autori din alte instituții din țară și din străinătate. Colaborarea cu Editura Muzeului Literaturii Române a dus la inițierea cercetării fondului Vasile Băncilă, peste 3000 de pagini din opera marelui brăilean ajungând apoi să fie tipărite.
Notorietatea dobândită de Editura „Istros” de-a lungul timpului este cea care a permis ca numele ei să apară alături de cel al Editurii Academiei Române pe coperta unor volume de interes european, ducând în acest fel renumele Muzeului Brăilei „Carol I” dincolo de granițele României.





