
Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României
În perioada 21-28 ianuarie, pe întreg teritoriul țării vor avea loc zboruri de antrenament pentru creșterea capacității de reacție a personalului aeronautic. În acest context, Forțele Aeriene Române au transmis un comunicat de presă prin care avertizează populația să nu intre în panică dacă vor observa avioane zburând la mică înălțime.
„Aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române execută, în perioada 21-28.01.2025, zboruri de antrenament la înălțimi mici pe întreg teritoriul României. Zborul la joasă înălțime poate genera îngrijorări în rândul comunităților locale din proximitatea zonelor de pregătire”, au precizat oficialii Forțelor Aeriene Române. Totodată, Statul Major al Forțelor Aeriene a completat că aceste exerciții vizează creșterea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație.
Forțele Aeriene Române informează, de asemenea, că o aeronavă C-27J Spartan, aparținând Bazei 90 Transport Aerian, și aproximativ 30 de militari din cadrul detașamentului de sprijin aviație pentru forțele de operații speciale aripă fixă participă la Exercițiul „Emerald Warrior 2025 Field Training Exercise 1” în Yuma, Statele Unite ale Americii, în perioada 20 ianuarie – 18 februarie. Este vorba despre un exercițiu multinațional întrunit, care are la bază un scenariu realist și relevant în contextul pregătirii de luptă într-un mediu ostil, cu accent pe sprijinul de aviație pentru forțele speciale.
„Exercițiul integrează toate elementele forțelor participante – forțe speciale, forțe convenționale, agenții interne și forțe partenere – pentru conducerea operațiilor împotriva amenințărilor adversarului într-un cadru multi-domeniu, contribuind astfel la ridicarea nivelului de interoperabilitate, a capabilităților și capacităților partenerilor de a aplica și exersa tacticile, tehnicile și procedurile comune, în mediul internațional”, se precizează în comunicatul de presă remis cu acest prilej.