
Zile libere pentru salariații care trebuie să meargă la medic
Salariații, indiferent că sunt angajați în sistemul public sau în companii private, ar putea avea parte de un nou avantaj. Este vorba despre acordarea de zile libere pentru a merge la medic.
Un proiect legislativ aflat în discuție prevede că angajatorii ar putea fi obligați să le acorde salariaților două zile libere pe an pentru ca aceștia să ajungă la medic. Potrivit inițiatorilor acestui proiect, se are în vedere „examinarea inițială de prezumție sau stabilirea existenței reale a bolilor sau a altor caracteristici biologice ori comportamentale într-o populație, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigație în scopul descoperirii precoce și evidențierii lor într-un stadiu incipient”.
Salariații ar putea avea parte, dacă acest proiect va fi aprobat, de două zile libere acordate la cerere, în vederea efectuării anumitor investigații medicale. Cele două zile libere nu ar urma să fie incluse în cadrul concediului medical și vor fi plătite de către angajator. De cele două zile libere ar putea beneficia și elevii sau studenții. Atât în cazul acestora, cât și al salariaților, cererea pentru acordarea primei zile libere ar trebui făcută cu cel puțin 10 zile înainte de termen. După ce au primit zilele libere, beneficiarii trebuie să prezinte angajatorului o adeverință sau orice alt document prin care să demonstreze faptul că au fost la medic, în maxim 10 zile de la vizita la specialist.
În cazul în care angajatorii „uită” de aceste două zile libere, riscă să primească sancțiuni care ajung până la 2.500 de lei.