ActualitateLocalSport

Cupa „Dunărea” – Ziua 1

Sala Polivalentă din Brăila a prins viaţă ieri, 7 august, cu primele confruntări din cadrul mult aşteptatei Cupe „Dunărea” – ediția a IX‑a, iar susţinerea publicului local nu a făcut decât să întărească atmosfera de adevărat festival al handbalului feminin.

CSM București începe în forță

Primul meci al zilei a adus în fața publicului danezii de la Nykøbing Falster și formația românească CSM București. După o primă repriză echilibrată, scorul la pauză a fost de 16‑20 în favoarea CSM-ului. Repriza secundă a continuat pe aceeași linie, cu o echipă bucureşteană eficientă la finalizare, iar CSM București s-a impus cu un scor final de 30‑37.

Diferență de șapte goluri în debutul Dunării, … dar pentru Corona Brașov

Meciul de deschidere pentru echipa gazdă, HC Dunărea Brăila, împotriva ambiţioasei Corona Braşov, a fost un adevarat test de foc. La pauză, o diferență de cinci goluri (12‑17), a arătat destul de puțină implicare a fetelor noastre. Deşi au răspuns din plin ofensiv, acestea nu au reușit să egaleze nici în a doua repriză, iar meciul s-a încheiat 24‑31. În poartă, E. Șerban a avut o contribuție remarcabilă, cu 14 intervenții din 28 aruncări, în timp ce K. Trusova, a reținut 7 aruncări din 23.

Organizatorii și jucătoarele au ținut să mulțumească publicului pentru atmosfera deosebită și încurajările primite – un impuls prețios pentru echipă. S-a încheiat astfel prima zi a competiției, dar intensitatea și spiritul alb‑albastru sunt departe de a se stinge.

Mărșăluim cu încredere pentru Ziua 2!

Astăzi, 8 august, tribunele brăilene sunt așteptate din nou să pulseze la ritmul meciurilor: CSM București vs. Corona Brașov (ora 17:00) și HC Dunărea Brăila vs. Nykøbing Falster (ora 19:30).

Articole similare

Back to top button