Social

Ziua Culturii Naționale, o activitate sub semnul BRAVO

Ziua Culturii Naționale și ziua Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, au fost un bun prilej pentru a începe, în acest an, seria activităților derulate sub genericul „Împreună suntem BRAVO”.

Alături de reprezentanții Bibliotecii Județene „Panait Istrati” s-au aflat, ca de obicei, mai mulți tineri și adulți cu dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Brăila și Centrul pentru Viața Independentă pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Brăila. Aceștia s-au reunit la Bibliotecă de Ziua Culturii Naționale și au omagiat cei 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu.

„Am vorbit despre Ziua Culturii Naționale și l-am sărbătorit frumos pe Eminescu: cu poezie, cu cărți, cu întrebări și răspunsuri, cu emoție și bucurie. Împreună, am aflat informații despre geniul poeziei românești, despre viața și opera sa. Cărțile din colecțiile Bibliotecii ne-au purtat pe aripile poeziilor poetului nepereche. Am ascultat cu emoție cântecul Sara pe deal, iar cărțile sale le-am răsfoit cu drag și am citit ÎMPREUNĂ din cele mai frumoase poezii. Somnoroase păsărele, poezia pe care am îndrăgit-o mult, ne-a inspirat să realizăm și o lucrare practică de care am fost tare mândri. Așa am știut noi să sărbătorim Ziua Culturii Naționale și pe Eminescu al nostru, cu daruri simple pentru neuitare”, au precizat reprezentanții Bibliotecii Județene „Panait Istrati” legat de acest moment.

Articole similare

Back to top button