Pe 31 august, românii de pretutindeni sărbătoresc cu mândrie Ziua Limbii Române, o zi dedicată celebrării esenței ființei noastre naționale, a limbii care ne unește și ne definește ca popor. Această zi nu este doar o simplă sărbătoare, ci un prilej de a reflecta asupra puterii cuvântului românesc, asupra istoriei noastre pline de provocări și asupra rezistenței limbii noastre în fața tuturor încercărilor de a o reduce la tăcere.

În România, limba română este mai mult decât un instrument de comunicare; este liantul care ne leagă de trecutul nostru comun, de strămoșii noștri care au luptat și au suferit pentru ca noi să ne putem exprima liber. Fiecare cuvânt rostit în limba română poartă cu sine o încărcătură emoțională profundă, un simbol al identității naționale și un martor al continuității noastre ca popor.

Limba română este mai mult decât un simplu mijloc de comunicare pentru români; este un simbol al identității noastre naționale, o mărturie vie a istoriei și culturii care ne-au modelat ca popor. În România, limba română reprezintă esența ființei noastre naționale, un fir roșu care ne leagă de strămoși și care ne definește ca națiune unică în diversitatea ei. În fiecare cuvânt, în fiecare vers, se ascunde o bucată din sufletul acestui neam, transmițând din generație în generație valorile, tradițiile și credințele noastre.

Lupta pentru limba română în Moldova

Dincolo de granițele României, în Moldova, limba română a fost mult timp un simbol al rezistenței și al luptei pentru libertate. În anii grei ai ocupației sovietice, identitatea națională a românilor din Basarabia a fost suprimată, iar limba română a fost înlocuită cu rusificarea forțată. Cu toate acestea, limba română a supraviețuit în sufletele oamenilor, devenind un bastion al speranței.

În anii ’80, când vântul schimbării începea să sufle, o mișcare puternică de renaștere națională a luat naștere în Moldova, avându-i în frunte pe marii artiști și intelectuali ai vremii. Grigore Vieru, poetul ce a dat glas dorului de unitate, și Ion Aldea Teodorovici, compozitorul care a transformat dorințele de libertate în cântece de suflet, au fost pionierii unei mișcări care a insuflat curaj și a inspirat o generație întreagă.

Declarația din 1989, când limba română a fost proclamată limbă de stat în Moldova, a fost un moment de cotitură, un gest de sfidare în fața unei dominații care încercase să șteargă orice urmă de românism din acea regiune. Însă drumul către recunoașterea deplină a limbii române a fost lung și presărat cu obstacole. A fost nevoie de încă 25 de ani de răbdare și perseverență pentru ca, în 2013, Parlamentul Republicii Moldova să recunoască oficial limba română ca limbă de stat în Constituție.

Acest moment nu a fost doar o victorie legislativă, ci și o confirmare a puterii de rezistență a limbii române, care, în ciuda tuturor dificultăților, a reușit să supraviețuiască și să renască. În Moldova, limba română a fost nu doar un simbol al identității, ci și un instrument al libertății și al speranței într-un viitor în care granițele nu vor mai despărți același popor.

Provocările limbii române în Ucraina

Pe lângă România și Moldova, limba română are o prezență semnificativă și în alte comunități din jurul granițelor noastre, inclusiv în Ucraina, unde românii din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odessa continuă să își păstreze identitatea națională prin limbă. Cu toate acestea, în contextul războiului din Ucraina, statutul limbii române în această țară a devenit un subiect de dezbatere intensă.

Totodată, există îngrijorări că, în contextul tensionat actual, limba română ar putea fi supusă unei presiuni și mai mari în regiunile unde este vorbită, mai ales din cauza politicilor de consolidare a limbii ucrainene ca limbă de stat. Necesitatea unui dialog constant și constructiv între autoritățile ucrainene și comunitățile românești, pentru a se asigura că limba română nu va fi marginalizată.

Sufletul identității noastre

Astăzi, de Ziua Limbii Române, ne amintim de toți cei care au luptat pentru ca noi să putem vorbi și scrie în limba noastră maternă, fie că ne aflăm în România, Moldova sau în alte comunități românești din lume. Limba română este mai mult decât o limbă; este un simbol al unității noastre naționale, o punte între trecut și prezent, un testament al curajului și al rezistenței unui popor care nu și-a uitat niciodată rădăcinile.

Limba română este mărturia vie a unui popor care a refuzat să-și piardă identitatea și care a știut să-și apere cu demnitate dreptul de a-și păstra sufletul național intact.

Să prețuim și să protejăm limba română, nu doar ca pe un mijloc de comunicare, ci ca pe o parte esențială a identității noastre naționale, care ne unește indiferent de granițele politice sau geografice. Limba română este liantul care ne definește ca popor și care ne leagă de strămoșii noștri, de istoria și cultura noastră. Să o transmitem mai departe cu mândrie și responsabilitate, pentru ca viitoarele generații să poată spune cu aceeași emoție: „Eu sunt român, iar limba mea este româna.”