
Ziua Națională a Lecturii, marcată în avans la Biblioteca Județeană
Cu câteva zile înainte de momentul propriu-zis, Ziua Națională a Lecturii a fost marcată la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, împreună cu elevi din clasele V-VIII ai Școlii Gimnaziale Vădeni, coordonați de Georgiana Ghenov (profesor de limba română) și Dorina Budău (profesor de limba franceză), printr-o activitate dedicată unui scriitor francez celebru, născut în data de 8 februarie. Este vorba despre Jules Verne, cel considerat inițiatorul literaturii SF, care ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie.
„După ce am aflat câteva informații despre biografia scriitorului, am ales să citim din romanul Căpitan la cincisprezece ani, descoperind cum a ajuns tânărul Dick Sand să devină căpitanul goeletei Pilgrim, stârnindu-le curiozitatea de a afla cum va reuși acesta să facă față provocării. La final, copiii au colorat un semn de carte și au aflat informații despre câteva secții ale bibliotecii”, au precizat organizatorii.
Coordonatori ai activității au fost Olimpia Moraru și Ana-Maria Florică, din partea Bibliotecii Județene.
Ziua Națională a Lecturii în România se sărbătorește în fiecare an pe 15 februarie, prilej bun de a ne reaminti beneficiile cititului. Acest demers are scopul de a încuraja lectura în toate formele sale, prin desfășurarea de campanii, proiecte și evenimente.
La 14 iunie 2021, Senatul României a adoptat în unanimitate o propunere legislativă prin care se instituie Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie. În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege la 21 decembrie 2021, iar la 14 ianuarie 2022, acesta a fost promulgat de Președintele țării.
A fost aleasă data de 15 februarie pentru Ziua Națională a Lecturii deoarece reprezintă ziua de naștere a două mari personalități ale României: Titu Maiorescu și Spiru Haret.
De regulă, această zi se marchează prin organizarea de cluburi de lectură pentru elevi; întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori; ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte; vizite și activități la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și metropolitane; expoziții de desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte; discuții despre drepturile de autor și scrierea creativă originală; expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.
Pentru derularea acestor activități, ministrul Educației încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele Copiilor, bibliotecile locale sau județene, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de părinți, consiliile județene, consiliile elevilor, companii și alte entități interesate de promovarea lecturii.