Luni, 2 decembrie, la Școala Gimnazială Chiscani, Geta Șerbănescu, muzeograf – Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Muzeului Brăilei, a susținut prezentarea „1 Decembrie 1918, cu drag despre Marea Unire. Momente istorice naționale și locale”. Au participat elevii clasei a IV-a îndrumați de prof. înv. primar Fănica Botăreanu, care au susținut un program artistic dedicat Zilei Naționale a României. Alături de elevi s-au mai aflat și prof. Andreea Done, precum și prof. Mihai Anghel, directorul unității școlare, iar invitatul de onoare a fost Geanina Pospai, primarul comunei Chiscani.
Ziua de 1 Decembrie 1918 a intrat în istoria neamului nostru ca fiind data realizării unității naționale. După cum sunt de părere toți istoricii români, Marea Unire din anul 1918 “a fost expresia voinței poporului român, manifestată cu hotărâre și entuziasm. Evenimentul a marcat îndeplinirea celui mai scump ideal al românilor, acela de a trăi în cadrul aceluiași stat. Perioada care a urmat s-a caracterizat printr-o puternică afirmare a națiunii române și a fost începutul unui proces de integrare administrativă, politică, juridică, economică și culturală a teritoriilor românești. La îndeplinirea acestui ideal și-au adus contribuția personalități remarcabile: Regele Ferdinand I, Ion I. C. Brătianu, Ion Inculeț, Iancu Flondor, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu”.