Timp liber

Ziua Recunoștinței, pe înțelesul celor mici, la Biblioteca Județeană

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care, tradițional, i se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada), fiind considerată o sărbătoare a familiei. În Regatul Unit, este numită și „Ziua Recoltei”.

Chiar dacă la noi în țară nu este marcată, la Centrul Multicultural al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila a fost prezentată această sărbătoare și istoricul ei, pentru a înțelege tradițiile altor popoare. Au participat elevi de la Școala Gimnazială „Nedelcu Chercea”, însoțiți de profesorii Scarlat Rodica și Tecuceanu Daniel, care au aflat multe informații legate de această zi de la coordonatorii Olimpia Moraru, bibliotecar, și Ana-Maria Florică, conservator.

Celebrată în a patra joi a lunii noiembrie, Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day) este o sărbătoare care provine din festivalul recoltei sărbătorit de pelerinii din Plymouth. Se spune că originile sărbătorii au legătură cu nativii americani, care i-au învățat pe coloniști cum să cultive porumb și să prindă pește, ceea ce i-a ajutat să supraviețuiască.

Două secole mai târziu, în anul 1863, președintele american Abraham Lincoln a proclamat ca Ziua Recunoștinței – care până atunci nu avea o dată fixă pentru toți americanii – să fie sărbătorită la nivel național pe data de 26 noiembrie. Ulterior, în anul 1941, președintele american Franklin D. Roosevelt a stabilit ca Ziua Recunoștinței să fie sărbătorită în a patra zi de joi din luna noiembrie.

Ziua Recunoștinței este, de asemenea, un bun prilej pentru a face fapte bune și a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. În această perioadă, americanii sunt încurajați să doneze ceea ce pot unor organizații precum Armata Salvării și să ofere hrană pentru persoanele fără adăpost.

O masă tradițională de Ziua Recunoștinței constă în friptură de curcan, piure de cartofi, cartofi dulci cu bezele, sos de afine, sos gravy, porumb dulce și plăcintă de dovleac ca desert.

Articole similare

Back to top button