Actualitate

Cum ar trebui să fie dotată o unitate hotelieră pentru a fi sigură în cazul unui posibil incendiu?

În contextul devastatorului incendiu de la unitatea turistică din județul Prahova, în urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața și având în vedere vacanța de Revelion care se apropie, autoritățile competente au demarat la nivel național mai multe controale tematice.

În urma unor astfel de acțiuni derulate în perioada 18-27 decembrie 2023 la nouă operatori economici din categoria spațiilor de alimentație publică și turism, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila a identificat 44 de deficiențe, dintre care doar cinci au fost remediate pe timpul controalelor.

„Printre acestea se numără lipsa iluminatului de securitate împotriva panicii, obturarea căilor de evacuare cu elemente de mobilier, deschiderea ușilor de evacuare în sens contrar fluxului de evacuare sau improvizații la instalațiile electrice de alimentare a diverșilor consumatori (vitrine frigorifice, frigidere, centrale termice etc.)”, se menționează într-un comunicat al instituției mai sus amintită.

Pentru neregulile identificate pe linia securităţii la incendiu, personalul cu atribuții de control a acordat 33 de avertismente și șapte amenzi, în cuantum total de 12.000 lei.

„La doi dintre operatorii economici controlați s-a constatat pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu, în urma extinderii suprafețelor autorizate prin construirea unor terase închise. Aceștia au obligația să reia activitatea de intrare în legalitate în ceea ce privește autorizarea, după caz”, precizează Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila .

Dotările necesare pentru securitatea la incendiu

Cu ocazia meselor festive organizate de Revelion, operatorii economici trebuie să țină seama de numărul persoanelor participante, pentru a nu depăşi capacitatea maximă admisă, iar culoarele şi căile de evacuare să fie menţinute libere, să fie marcate şi iluminate corespunzator.

Totodată, o pensiune sau un hotel ar trebui să dispună de minimum de  instalații cu rol în securitatea la incendiu. Dintre acestea amintim iluminatul de siguranță, instalația de împământare, protecție la scurt-circuit, instalația de paratrăsnet și , după caz, instalația de hidranți interiori, exteriori, sprinklere, desfumare sau detecție și semnalizare.

Dotarea cu hidranți interiori este obligatorie doar în cazul acelor pensiuni/hoteluri care dețin mai mult de 50 de locuri de cazare sau dacă suprafața construită este mai mare de 600mp și există mai mult de trei niveluri supraterane.

Dotarea cu sprinklere este necesară atunci când vorbim despre clădirile înalte și foarte înalte, adică cu mai mult de 11 niveluri supraterane.

Articole similare

Back to top button