
Poloiștii români în drum spre Jocurile Olimpice
Echipa națională masculină de polo pe apă a României a debutat la turneul final al Campionatului Mondial, găzduit de Qatar, prin capitala Doha. Naționala noastră a avut parte de un debut greu, contra campioanei mondiale Ungaria, care ne-a învins cu 15-8. În celălalt meci al grupei, Italia s-a distrat cu Kazakhstan, scorul final, 33-3, fiind elocvent.
În context, caschetele tricolore se vor clasa, în această grupă, cel mai probabil pe locul al treilea, în fața poloiștilor din stepa kazahă. Dacă acest pronostic se va materializa, atunci România va susține un baraj pentru accederea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. O calificare între primele opt ale lumii, ar echivala și cu o calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.
În următorul meci, România va întâlni Kazakhstan, miercuri, 7 februarie, ora 17.00. La turneul final al Campionatului Mondial participă 16 echipe, iar primele clasate se califică direct în sferturile de finală. Echipele de pe locurile 2 și 3 din grupe acced în barajul pentru sferturile de finală. În cazul ocupării locului al treilea, formația noastră se poate duela cu Serbia, Muntenegru sau Statele Unite ale Americii, pentru locul în ultimele opt.
România a ajuns la Campionatul Mondial grație evoluției bune din luna ianuarie când, la Campionatul European din Croația, formația noastră s-a calificat în sferturile de finală, ocupând locul al optulea.
Este prima dată în istorie când, la polo pe apă, putem avea Campionat European, Campionat Mondial și Jocuri Olimpice în același an.





