
De astăzi și pe tot parcursul săptămânii viitoare vor fi încărcate, etapizat, cardurile aferente tichetelor sociale pentru alimente. Cei 1,6 milioane de români, deja beneficiari ai acestor ajutoare, vor primi pe card cei 250 de lei până la jumătatea saptămânii viitoare. Concomitent, se vor distribui 90.000 de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceştia prin Poşta Română.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat vineri, 16 februarie, că va începe din aceeași zi alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei. Reamintim că beneficiarii acestor tichete sociale pentru alimente sunt doar anumite categorii de persoane defavorizate.
Încărcarea cardurilor va avea loc așadar, potrivit MIPE pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat. Astfel, în prima parte a săptămânii, aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ un milion de persoane să intre în posesia sprijinului în cea de-a doua parte a săptămânii.
90.000 de noi beneficiari, ca urmare a creșterii plafonului veniturilor
Concomitent, se vor distribui 90.000 de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceştia prin Poşta Română.
„Prima categorie de persoane pentru care se face alimentarea suporturilor electronice sunt pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. Menţionăm faptul că MIPE a decis încărcarea cardurilor pe măsură ce eligibilitatea categoriilor se încheie, pentru ca beneficiarii să primească acest sprijin din partea Guvernului cât mai rapid”, precizează MIPE.
Începând din acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 de lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente şi mese calde în valoare de 250 de lei o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 de lei. Majorarea plafonului a fost propusă de MIPE, iar tot din 2024 aceleaşi categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de două ori pe an, de pachete cu alimente.





