
Proiectul Județean „Mărțișorul, vestitor al primăverii”, la final
Proiectul Educațional Județean „Mărțișorul, vestitor al primăverii”, organizat de Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” din Brăila, a ajuns la final. Proiectul a luat forma unui concurs adresat preșcolarilor și elevilor din clasele pregătitoare – a IV-a. 94 de elevi îndrumați de 30 de cadre didactice au confecționat mărțișoare și felicitări, pe care le-au expus în holul Școlii Gimnaziale ,,Mihu Dragomir ” și la Biblioteca Județeană ,,Panait Istrati”.
Inițiativa proiectului, ajuns la a doua ediție, a aparținut unor cadre didactice inimoase de la Școala Gimnazială ,,Mihu Dragomir”: prof. înv. primar Florica Lărgeanu, prof. înv. primar Ionela Mariana Mocanu și prof. intinerant și de sprijin Verginica Violeta Iconaru. Li s-au alăturat ca parteneri:
- Ionescu Aliana – Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul’’ Brăila
- Bobocea Daniela- Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul’’ Brăila
- Ostache Carmen – Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,, Al. Ioan Cuza’’ Brăila
- Axinte Luiza Lenuța – Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Gropeni Brăila
- Balcan Elena – Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,Doctor Luca’’ Brăila
- Sălceanu Vasilica – Profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit nr. 51 Brăila
- Vîju Georgiana – Profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița cu Program prelungit nr. 56 ,,Negruț’’ Brăila
Concursul a fost lansat în noiembrie 2023. Au urmat activități lunare de documentare și informare și de colecționare de materiale necesare confecționării mărțișoarelor. La final de februarie, lucrările au fost jurizate și s-au acordat premii pe categorii de vârstă. Toate lucrările participante la concurs au fost expuse la școala gazdă, „Mihu Dragomnir”, și la Biblioteca Județeană ,,Panait Istrati”. Proiectul a fost finanțat din fonduri proprii.
„Ne dorim ca activităţile propuse în cadrul acestui proiect să devină exemple de bună practică pentru ceilalţi elevi din şcolile participante şi mai ales pentru comunitatea locală. De asemenea, intenţionăm să realizăm parteneriate şi cu alţi factori de decizie în păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor de mărțișor,” a precizat prof. înv. primar Florica Lărgeanu, unul dintre organizatori.






