
Lector nou de limbă franceză la Facultatea de Litere
Studenţii de la specializările Limba şi literatura franceză şi Limbi Moderne Aplicate ai Facultăţii de Litere, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, au șansa de a lucra din semestrul al doilea al anului universitar 2023-2024 cu un nou lector de limbă franceză. Acesta se numește Batzorig Bekhsuren și este stagiar de limba franceză, masterand pe Didactica limbii franceze la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris. Tânărul a ajuns deja la Galați și va desfăşura cu studenţii activităţi de dezvoltare a competenţelor de exprimare orală în limba franceză, dar și ateliere de promovare a culturii şi a civilizaţiei francofone în cadrul Centrului de Reuşită Universitară. Batzorig Bekhsuren va sta la Galați și va preda pasionaților de limbă și literatură franceză de la Facultatea de Litere cel puțin un an de zile, grație unei convenții semnate între Agenţia Universitară a Francofoniei şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
La acest moment, la Facultatea de Litere din Galați sunt cinci lectori străini pentru limbile engleză, franceză, turcă, italiană și chineză, care lucrează cu studenții filologi.