ActualitateNațional

Informații pentru alegătorii români din străinătate, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe

Secțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European – 9 iunie 2024” a fost activată pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Cetățenii români care intenționează să voteze la secțiile de votare organizate în străinătate vor avea la dispoziție informații privind procedura de vot în străinătate, documentele de identitate pe baza cărora își pot exercita dreptul de vot, atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe, actele normative în vigoare aplicabile la acest tur de scrutin.

Lista secțiilor de votare din străinătate va fi publicată cu cel târziu 30 de zile înaintea datei alegerilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 21/2024.

Secțiunea va fi permanent actualizată, inclusiv cu informații referitoare la alegerile pentru Președintele României și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, care vor fi organizate în acest an.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau călătoresc în străinătate să se informeze din timp asupra procesului de votare și să își verifice din timp documentele de identitate românești, pentru a-și putea exercita astfel dreptul de vot în cele mai bune condiții.

Articole similare

Back to top button