Economie

Vom avea creșteri de taxe în 2025?

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că la nivelul Ministerului Finanțelor nu s-au purtat discuții privind creșterea impozitului pe venit la 16% sau creșterea TVA începând din 2025.

„La MF nu s-au purtat niciun fel de discuţii pentru ca impozitul pe venit să crească la 16%, nici pentru creşterea TVA din 2025. Comisia Europeană nu a dat un verdict pe planul de ajustare a deficitului, pentru că noi nu am prezentat încă un astfel de plan. Aşa cum am subliniat ieri (marţi, n.r.), abia după ce va fi agreat în coaliţie, vom merge să îl prezentăm la Bruxelles”, a comunicat ministrul miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Boloș a anunțat că autoritățile române vor prezenta Comisiei Europene o analiză detaliată privind sistemul de cheltuieli publice la nivelul instituțiilor și companiilor cu capital de stat. Analiza va include posibilități de îmbunătățire a gradului de colectare a veniturilor bugetare, reducerea gap-ului de TVA și continuarea implementării măsurilor de digitalizare și de combatere a evaziunii fiscale în perioada ajustării deficitului bugetar.

„Ne-am asumat că va fi modificată legea privind combaterea evaziunii fiscale, astfel încât erorile umane să nu intre sub incidenţa faptelor de evaziune fiscală. În ceea ce priveşte reducerea gap-ului de TVA, nu vom mai folosi algoritmii care au fost utilizaţi de-a lungul timpului, care de fiecare dată au fixat obiective, dar nu au fost implementaţi practic. Strategia actuală se bazează pe datele obţinute din modulele antifraudă. Astfel, toate activităţile noastre de inspecţie fiscală şi antifraudă vor fi desfăşurate digital, nu fizic. Aşteptăm, la începutul lunii viitoare, primele rezultate ale modulului antifraudă, care ne permit să avem o imagine globală asupra situaţiei fiscale a fiecărei companii”, a mai scris ministrul Finanţelor.

Articole similare

Back to top button