
Peste 100 de elevi cu medii sub cinci, beneficiari ai burselor de merit în județul Brăila
Mai mult de 100 de elevi din județul Brăila primesc bursă de merit, deși au medii sub cinci, conform evidenței puse la dispoziție, la solicitarea noastră, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila.
La nivelul județului beneficiază de burse de merit în acest an școlar 6.938 de elevi, detaliate astfel, după medie:
- 10,00-9,50 – 3.254 de elevi;
- 9,49-9,00 – 1.213 elevi;
- 8.99-8.00 – 971 de elevi;
- 7,99-7,00 – 344 de elevi;
- 6.99-6,00 – 130 de elevi;
- 5,99-5,00 – 114 elevi;
- 4,99-4,00 – 48 de elevi;
- 3,99-3,00 – 17 elevi;
- 2,99-2,00 – 42 de elevi;
- 1,99-1,00 – 0 elevi.
Așadar, 107 elevi cu medii sub cinci primesc totuși bursă de merit, distincție care ar trebui acordată, în mod normal, pentru rezultate școlare deosebite, bune și foarte bune. Aceștia sunt elevi în clasa a IX-a ai liceelor tehnologice sau ai învățământului profesional, unde au fost admiși și cu note sub cinci la Evaluarea Națională sau chiar fără să susțină Evaluarea Națională, în limita locurilor disponibile, așa cum a precizat economist Daniela Nedelcu, director economic al ISJ.
Cuantumul bursei de merit este de 450 de lei pe lună.
Situația paradoxală nu a fost semnalată doar la Brăila. Anomaliile au intrat în atenția Ministerului Educației săptămâna trecută, după ce inspectorul şcolar general al ISJ Botoşani, Bogdan Suruciuc, atrăgea atenția că zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media cinci la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit, așa cum scriam aici.
Astfel de cazuri au apărut începând cu anul şcolar în curs, după apariția Ordinului ministrului Educaţiei 6.238 din 8 septembrie 2023, potrivit căruia 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase beneficiază de bursă de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor din anul școlar precedent. Excepție fac elevii clasei a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere, respectiv media notelor obţinute la Evaluarea Naţională.
Se pare că eroarea nu poate fi remediată decât prin modificarea legii, adică printr-o ordonanță de urgență sau o inițiativă parlamentară, declara pentru Agerpres secretarul de stat Florian Lixandru.
Alte burse, dar meritate
La nivelul județului Brăila se mai acordă în acest an patru burse de excelență olimpică, pentru elevi olimpici internaționali. În plus, 194 de elevi beneficiază de burse de merit pe baza premiilor obținute la etapele județene ale olimpiadelor, altele decât Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ), 448 de elevi primesc burse de merit pentru premiile obținute la etapele județene ale competițiilor din cadrul ONSȘ, 14 elevi sunt beneficiari de burse de merit pentru obținerea premiului I la competiții naționale școlare finanțate, 126 de elevi pentru obținerea premiului I la competiții naționale școlare nefinanțate, 16 pentru aceeași performanță obținută la competiții naționale extrașcolare finanțate și 7 elevi pentru obținerea premiului I la competiții naționale extrașcolare nefinanțate.
În afara burselor de excelență olimpică și de merit, 10.160 de elevi din instituțiile de învățământ brăilene beneficiază de burse sociale, 1.550 primesc burse tehnologice, iar șase elevi primesc bursa pentru mame minore.