
S-a reluat atelierul de caligrafie de la Bibliotecă
Unul dintre cele mai apreciate ateliere de la Biblioteca Județeană, cel de caligrafie pentru copii, s-a reluat, iar coordonatorii au precizat că acesta se va desfășura în fiecare joi, la ora 14.30, la Centrul Multicultural, până la sfârșitul anului școlar.
La prima întâlnire din acest an, copiii au aflat multe informații despre semnele grafice și poziția corectă a corpului atunci când stăm la masa de scris. Cei mici vor exersa de fiecare dată scrierea de mână cu stiloul și cerneala, până vor scrie mai frumos și mai citeț.
Coordonatorii activității sunt conservatorul Ana-Maria Florică și restauratorul Mara Lorina Ionașcu, secția Colecții Speciale.
Caligrafia sau „arta scrisului frumos” este o îndeletnicire care pare să-și fi pierdut din importanță într-o lume în care însuși scrisul de mână este din ce în ce mai rar folosit, în mediul digitalizat în care trăim. Adevărul este, însă, cu totul altfel, pentru că interesul se păstrează, iar importanța scrierii elegante și estetice este vizibilă în mai multe domenii, cum ar fi designul grafic, brandingul, invitațiile la evenimente speciale și chiar în documentele administrative, de genul certificatelor de naștere, botez sau căsătorie.
În plus, s-a demonstrat și faptul că practicarea caligrafiei aduce numeroase beneficii pasionaților, îmbunătățind concentrarea, cultivând răbdarea și o anumită sensibilitate la frumos, care transformă scrisul de mână într-o adevărată experiență creativă.





