Sanatate

Sprijin financiar pentru tratamentele stomatologice ale copiilor

Atunci când vine vorba de igiena orală a românilor, lucrurile nu stau deloc bine. Suntem aproape la coada clasamentului în acest domeniu. Studiile au arătat că românii se spală rar pe dinți, schimbă periuța de dinți cam o dată pe an, iar ața dentară sau apa de gură sunt folosite și mai rar. Vizita la medicul stomatolog este amânată „la Sfântul Așteaptă”.

Spre deosebire de adulți, copiii și adolescenții sunt ceva mai conștienți și mai atenți la sănătatea lor orală, însă și aici mai este mult de lucru pentru a înțelege importanța acestui aspect. Totuși, încep să se facă mai multe demersuri pentru ca toată lumea să conștientizeze necesitatea unei atenții mai mari pentru acest domeniu sensibil.

Din păcate, din diverse motive, copiii ajung adesea pe scaunul dentistului, și nu doar pentru cele două controale anuale recomandate. Aceasta este o situație fericită, deoarece, de multe ori, din teama unor costuri prea mari, se recurge la „tratarea după ureche” a unor probleme stomatologice, ceea ce poate duce la complicații grave mai târziu. De aceea, autoritățile au decis să inițieze un proiect menit să faciliteze accesul la tratamente stomatologice pentru copii.

Astfel, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat inițierea unui proiect de hotărâre pentru programul „Un copil, un zâmbet”. Acest program, care ar urma să debuteze anul viitor, este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, identificați cu probleme dentare. Aceștia ar putea beneficia de un sprijin financiar de 1.500 de lei, sub formă de voucher digital. Prin acest voucher se speră să fie acoperite costurile pentru consultații, investigații, proceduri și tratamente stomatologice, inclusiv pentru aplicarea aparatelor ortodontice. Fondurile vor putea fi utilizate exclusiv pe teritoriul României, pentru consultații medicale.

Oficialii ministerului au precizat că acest voucher va fi acordat copiilor în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile. Fondurile vor fi asigurate anual din bugetul Ministerului Familiei. Există, însă, câteva condiții ce trebuie îndeplinite: serviciile stomatologice trebuie efectuate într-o unitate medicală autorizată din România, iar tipurile de consultații, investigații, proceduri și tratamente vor fi detaliate în normele metodologice ale programului.

Pot accesa acest program familiile cu copii care îndeplinesc o serie de criterii de eligibilitate. Sprijinul este destinat inclusiv copiilor încredințați în vederea adopției, precum și celor pentru care a fost instituită tutela.

Pentru a beneficia de acest ajutor, este necesar ca cel puțin unul dintre părinți să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România, iar veniturile lunare ale familiei să nu depășească 8.000 de lei net. La calcularea veniturilor sunt incluse: pensiile acordate în sistemul public sau din sisteme neintegrate acestuia; veniturile din drepturi speciale; indemnizația socială pentru pensionarii cu pensia minimă; veniturile din activități independente; veniturile din drepturi de proprietate intelectuală; salariile; veniturile din chirii, investiții, activități agricole, silvicultură, piscicultură, premii și jocuri de noroc; precum și alte surse definite de Codul Fiscal în articolele 114 și 117.

Voucherul se va acorda pe baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere a părintelui sau tutorelui, însoțite de documente doveditoare. În această declarație, părinții trebuie să precizeze că, pe parcursul anului 2025, copilul nu a beneficiat de sprijin financiar printr-un alt program finanțat din fonduri publice pentru servicii medicale stomatologice. Documentele vor fi depuse în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale administrate de Ministerul Familiei.

Articole similare

Back to top button