Național

A început Postul Sfinților Petru și Pavel

Luni, 24 iunie, a început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unul care nu are o durată fixă, și de aceea, în acest an, perioada de restricții alimentare durează doar cinci zile.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună în 29 iunie, deoarece Biserica a hotărât ca acești doi mari Apostoli să fie cinstiți în aceeași zi, deoarece în aceeași zi și în același an au pătimit moarte de martiri la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului, fiind cetățean roman.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli este precedată de un număr de zile de post, care variază în funcție de data Sfintelor Paști. De exemplu, anul trecut, postul a fost de două săptămâni și jumătate, dar anul acesta este de doar cinci zile, de luni, 24 iunie, până vineri, 28 iunie.

Luni a fost dezlegare la pește, fiind zi de sărbătoare: Lunea Sfântului Duh și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în timp ce marți, 25 iunie, și joi, 27 iunie, va fi dezlegare la ulei și vin. Zilele de post integral vor fi miercuri și vineri (26 și 28 iunie).

Articole similare

Back to top button