Acțiune pentru combaterea încălcării normelor rutiere



La data de 25 septembrie, în intervalul orar 12:30-15:00, polițiștii rutieri au acționat în municipiul Brăila pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni și pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care opresc sau staționează neregulamentar.

Astfel, polițiștii au observat și sancționat 40 de pietoni care au traversat neregulamentar, 15 șoferi care au oprit/parcat neregulamentar, precum și pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, dar și alte abateri de la normele rutiere.

În total, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.930 de lei, fiind reținute trei permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor și nerespectarea culorii roșii a semaforului, dar și un certificat de înmatriculare pentru lipsa ITP.

Vă reamintim pe această cale faptul că oprirea sau staționarea autovehiculelor în stațiile mijloacelor de transport în comun, pe liniile de tramvai sau în dreptul trecerilor pentru pietoni reprezintă, pentru conducătorii auto, un „obicei” foarte des uzitat de aceștia, care creează un disconfort pentru ceilalți participanți la trafic.

În municipiul Brăila, marea majoritate a trecerilor pentru pietoni, semaforizate sau nu, sunt dispuse la colțul intersecțiilor, iar în unele intersecții virajul către dreapta se face la culoarea verde intermitentă a semaforului electric.

Este suficient ca un conducător auto să oprească sau să staționeze autovehiculul pe o trecere de pietoni, într-o asemenea intersecție, și traficul rutier va fi perturbat, existând posibilitatea să se producă ambuteiaje, iar pietonii sunt nevoiți să ocolească și să traverseze neregulamentar.

Aceste activități vor continua pentru conștientizarea și responsabilizarea conducătorilor auto în vederea respectării legislației rutiere, pentru crearea unei discipline în trafic și, mai ales, pentru fluidizarea traficului rutier.

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor de autovehicule să nu mai oprească, să staționeze sau să blocheze trecerile de pietoni ori stațiile mijloacelor de transport în comun.