
Persoanele vârstnice, ținte preferate ale escrocilor
Inventivitatea și îndrăzneala escrocilor, manifestate pe fondul credulității și lipsei de informare de care dau dovadă unii dintre semenii noștri, fac ca numărul sesizărilor privind faptele de înșelăciune prin nesocotirea încrederii să crească pe zi ce trece. În ciuda repetatelor avertismente transmise de către polițiști, atât prin intermediul mass-media, cât și în mod direct, cu ocazia activităților preventive desfășurate pe străzile orașului, numărul persoanelor înșelate se menține ridicat.
Astfel, la data de 26 septembrie, polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila și specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, au desfășurat ample activități de informare și conștientizare a populației cu privire la adoptarea unor conduite antivictimale, atât în ceea ce privește prevenirea faptelor de înșelăciune prin nesocotirea încrederii, cât și a infracțiunilor de înșelăciune în mediul online (Campania Națională de Prevenire a fraudelor informatice care au ca mod de operare investițiile online în acțiuni/criptomonede).
Scopul demersurilor preventive desfășurate de polițiștii brăileni este de a conștientiza populația, cu precădere persoanele vârstnice, care sunt mai vulnerabile în fața escrocilor, pe fondul limitărilor fizice aduse de vârstă (scăderea vederii și a auzului, deplasarea cu dificultate), al accesului redus la mijloacele moderne de comunicare și al faptului că singurătatea le face să intre mai ușor în contact cu necunoscuții, cu privire la formele de manifestare a infracțiunilor de înșelăciune și modalitățile de prevenire a acestora. În situația în care victima susține că nu deține banii ceruți, escrocii îi sugerează să se împrumute sau să scoată de la un bancomat și chiar să îi însoțească, fiind uneori dispuși să scadă suma sau să accepte bunuri de valoare în locul banilor. Nu de puține ori, infractorii obțin inițial cât mai multe informații despre potențialele victime (nume, prenume, profesie, program de lucru, membri ai familiei), pe care le folosesc ulterior pentru a le câștiga acestora încrederea și a le convinge că faptele relatate sunt reale. Persoanele vârstnice pică cel mai ușor în plasa escrocilor și a hoților, care le bat la ușă și le promit cadouri, ajutoare sau diferite produse la prețuri promoționale. Polițiștii le recomandă oamenilor să nu deschidă ușa necunoscuților și să nu dea crezare promisiunilor acestora.
CUM SĂ TE FEREȘTI DE FALȘII PRIETENI
- NU oferi informații despre veniturile sau economiile ori despre bunurile de valoare pe care le ai acasă, persoanelor necunoscute care te abordează, aparent întâmplător, la domiciliu, pe stradă, în parc sau în alte locuri publice;
- SOLICITĂ persoanelor care pretind că reprezintă diferite instituții și, pentru diferite motive, îți cer bani, să prezinte documentele de identitate și pe cele care le atestă calitatea invocată;
- NU accepta imediat o ofertă ce pare tentantă și de ultim moment, oricât de precară ar fi situația financiară în care te afli! Pentru a nu fi păcălit, verifică personal oferta de bunuri ori servicii, la instituția sau firma în numele căreia este făcută;
- SOLICITĂ chitanță pentru orice sumă plătită și ai grijă ca aceasta să fie completată corect, să conțină date despre instituția în contul căreia faci plata, să aibă înscris numele încasatorului și să poarte semnătura acestuia și ștampila unității;
- NU înmâna bani necunoscuților, ca avans pentru diferite lucrări sau cu titlu de impozit (pe diferite surse de venit ori „ajutoare”);
- NU uita că acordarea de ajutoare bănești din partea instituțiilor statului se face în baza unei cereri, care trebuie să fie însoțită de documente doveditoare privind veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia.
- APELEAZĂ la ajutorul unei persoane mai tinere din familie pentru verificarea derulării unor programe de ajutorare a vârstnicilor și a condițiilor de obținere a beneficiilor!




