EconomieNațional

Adaos comercial plafonat pentru încă șapte alimente, măsură prelungită cu trei luni

Guvernul va prelungi vineri limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu trei luni, iar lista va fi extinsă cu şapte produse, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, așa cum transmite AGERPRES. 

„Adoptăm astăzi o măsură prin care continuăm protejarea puterii de cumpărare a românilor, mai ales în perioada de iarnă, când cheltuielile sunt mai mari. Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă trei luni şi extindem această măsură cu încă un număr de categorii de produse, de la 14 la 21. Datele de la INS  (Institutul Național de Statistică) ne arată că măsura a avut efectele aşteptate. Am oprit creşterea excesivă a preţurilor pentru alimente, iar pentru multe din produsele incluse în listă la raft se constată scăderi substanţiale de preţ. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură care protejează în special familiile cu venituri mici şi medii”, a afirmat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Proiectul de act normativ de modificare a OUG nr. 67/2023 prevede extinderea listei cu produse agricole și alimentare cu următoarele produse: carne tocată, usturoi, orez bob rotund, cu gramaj cuprins între 0,5 – 1,5 kg, bulion de roșii, cozonac, margarină, drojdie, smântână cu 12 % grăsime și pere. 

O altă măsură propusă prin acest proiect vizează produsele agricole și alimentare care intră vrac pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune. Aceste produse sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantități de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 l. 

Foto:
Pixabay

Articole similare

Back to top button