Comisarul-șef Valentin-Dorin Condruz, aflat la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, a prezentat presei joi, 26 octombrie, raportul de activitate al IPJ pentru primele nouă luni ale anului în curs.
În această perioadă au fost înregistrate 7.338 de infracțiuni, cifră ușor în creștere față de aceeași perioadă de anul trecut. 1.436 au fost infracțiuni împotriva perosanei, iar 2.740 infracțiuni împotriva patrimoniului. De remarcat este o scădere cu 28 de procente a infracțiunilor de tâlhărie. Scăderi procentuale s-au înregistrat și în ceea ce privește infracțiunile stradale: loviri, amenințări, distrugeri. S-au înregistrat totuși mai multe furturi și a crescut și numărul infracțiunilor de abuz de încredere, cu 25 %.
În ceea ce privește activitatea Serviciului Rutier, de la începutul anului până la data de 30 septembrie au fost semnalate 46 de accidente rutiere grave, cu unul mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. 23 de persoane au decedat și 33 au fost rănite grav. Polițiștii au sancționat 30.000 de contravenții, au fost reținute peste 2.000 de permise de conducere și mai mult de 500 de certificate de înmatriculare. Cauzele principale de accident au fost indisciplina pietonilor și a bicicliștilor și neacordarea de prioritate pietonilor.
Activitatea de menținere a ordinii publice se desfășoară în sistem integrat, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean, Poliția Locală și Poliția de Frontieră. În acest sector de activitate au fost dispuse în primele luni ale anului 8.429 de sancțiuni, a declarat comisarul-șef Valentin-Dorin Condruz.