Aproape jumătate de million de români au accesat anul trecut aplicația Află la ce fond de pensii ești!, disponibilă pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel, au identificat fondul de pensii Pilon II la care sunt participanți.
Fiecare companie/administrator de pensii Pilonul II este obligat, potrivit legislației în vigoare, să transmită anual beneficiarului o situație la zi a contribuțiilor sale, inclusiv soldul curent al acestora.
Aproape jumătate de million de români, interesați de situația la zi a contribuțiilor
Potrivit datelor furnizate astăzi, 01 februarie, de către ASF, numărul persoanelor care au accesat anul trecut aplicația a fost dublu față de anul precedent. Luând în calcul și persoanele care au accesat aplicația, dar nu au fost identificate în registrul participanților cu conturi de pensii administrate (peste 90.000), rezultă că numărul total al celor care au utilizat în 2023 Află la ce fond de pensii ești! depășește 490.000 de persoane. În total, în cei peste șapte ani de utilizare (2016-2023), peste 1,1 milioane de români au accesat această aplicație.
Cea mai mare rată de creștere a utilizării acestei aplicații a fost sesizată din momentul în care a fost introdusă posibilitatea de a afla instant fondul de pensii la care esti participant, prin simpla introducere a numelui, a prenumelui și a Codului Numeric Personal. Puteti afla date astfel despre identitatea firmei de pensii Pilon II la care sunteți, accesând acest link: https://data.asfromania.ro/scr/adeziuniFP
Pilonul II de pensii private, randament record în 2023
Cele șapte fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 17,94%. Potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), această dinamică reprezintă cea mai bună performanță anuală din întreg istoricul sistemului, fiind cu peste 10 puncte procentuale peste rata inflației estimată pentru 2023.
Activele nete administrate de Pilonul II au ajuns la 126,7 miliarde lei (25,5 mld. EUR), o valoare record pentru sistem, în creștere cu 31,4% față de sfârșitul anului 2022.
Rezultatele foarte bune înregistrate de pensiile private anul trecut au fost determinate atât de revenirea prețurilor la titlurile de stat, cât și de aprecierea cotațiilor bursiere. Pe fondul reducerii inflației și a dobânzilor, valoarea titlurilor de stat și-a revenit anul trecut după scăderea puternică din 2022, iar indicii Bursei de Valori de la București, unde fondurile de pensii din Pilonul II sunt cei mai mari investitori instituționali, au înregistrat creșteri semnificative, de peste 30%.
În acest moment sunt înscriși la Pilonul II de pensii private 8,1 milioane de români, reprezentând majoritatea populației active a țării. Iar peste 4 milioane dintre aceștia contribuie la Pilonul II lună de lună. Sumele colectate în Pilonul II de pensii sunt, potrivit APAPR, al doilea cel mai valoros activ financiar al populaţiei, după depozitele bancare.
Contribuția virată la Pilonul II, mai mare de la 01 ianuarie
Datorită angajamentelor României față de Uniunea Europeană prin PNRR, de la 1 ianuarie 2024, contribuția virată la Pilonul II a crescut de la 3,75% la 4,75% din venitul brut lunar. Astfel, față de o contribuție medie lunară de circa 270 lei anul trecut, nivelul contribuției medii lunare pentru acest an va depăși cel mai probabil 350 lei.
Tot de la 1 ianuarie, regimul fiscal aplicat plăților făcute de fondurile de pensii private către beneficiari (participanți și moștenitori) s-a îmbunătățit. Dacă până la sfârșitul anului trecut baza de impozitare era întreaga sumă plătită de fondurile de pensii private către beneficiari, de la 1 ianuarie 2024 baza de impozitare se reduce doar la câștigul obținut prin investire de fondurile de pensii.