
Arestați după ce au încercat să fugă din țară
Doi bărbați din orașul Însurăței, județul Brăila, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși la frontiera României, încercând să părăsească țara. Aceștia erau căutați de autorități pentru implicarea în mai multe fapte de violență.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, incidentele au avut loc pe fondul unor conflicte anterioare. Pe 31 august a.c., cei doi bărbați, în vârstă de 39 și 45 de ani, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, unde ar fi agresat și înjunghiat un bărbat de 39 de ani. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. În plus, unul dintre agresori este suspectat că, la data de 15 august a.c., ar fi atacat cu un obiect tăietor-înțepător doi bărbați pe o stradă din Însurăței.
Cei doi bărbați din Însurăței, arestați preventiv pentru 30 de zile
Polițiștii au emis mandate de aducere pe numele celor doi suspecți, existând indicii că aceștia încercau să se sustragă urmăririi penale. La data de 6 septembrie a.c., aceștia au fost opriți la Vama Nădlac, în timp ce încercau să părăsească teritoriul României. Un echipaj al IPJ Arad i-a escortat până la Sibiu, unde au fost preluați de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței.
„În urma activităților desfășurate, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ Brăila.
Bărbații sunt acuzați de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și violare de domiciliu. Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv (CRAP) Brăila.
Cercetările continuă în acest caz, iar autoritățile încearcă să stabilească toate circumstanțele în care au avut loc faptele de violență.