În multe magazine au început reducerile de iarnă, drept pentru care conducerea ANPC vine în fața celor interesați cu o serie de recomandări pentru această perioadă, în special atunci când vine vorba despre achizițiile online. Directorul ANPC, Paul Anghel, precizează, într-o postare pe o rețea de socializare, că este necesară o informare atentă înainte de a face cumpărături.
Astfel, sugestia acestuia este că „înainte de a pleca la cumpărături, este recomandat să vă faceți o listă cu produsele dorite și detaliile legate de prețuri. Uitați-vă atent dacă ceea ce vreți să cumpărați are TVA-ul inclus, iar în cazul produselor de pe internet, verificați costul de livrare și datele legate de timpul în care veți primi comanda. Tot când faceți achiziții online, verificați dacă prețul fiecărui articol din coșul de cumpărături este același cu cel redus, afișat inițial, iar dacă aveți nelămuriri, contactați comerciantul și cereți informații suplimentare. Dacă doriți să plătiți online, aveți grijă ca site-ul să fie securizat. Nu transmiteți niciodată codul PIN al cardului și parole bancare, chiar dacă primiți orice e-mail care pare a fi de la comerciant, prin care vi se solicită acest lucru. Și, nu în ultimul rând, nu uitați că, la o simplă căutare pe internet, găsiți comparatoare de prețuri unde poate fi verificată și evoluția în timp a acestora”.