O mare petrecere, cu multă voie bună, multe râsete și jocuri, a avut loc zilele trecute, la căsuța de la sediul Asociației SOS Autism Brăila.
Dat fiind că e toamnă, iar vedeta anotimpului este dovleacul, s-a decis ca acesta să fie vedeta balului. Pentru că asta a fost, „Balul Dovlecilor”, o activitate care a bucurat pe toată lumea. După cum au precizat reprezentanții Bibliotecii Județene, parteneri în cadrul acestui proiect de suflet, „ne-am distrat împreună cu tinerii noștri frumoși, ne-am costumat, ne-am jucat, ne-am dovedit îndemânarea. Jocurile distractive ne-au conectat, ne-au amuzat și ne-au ambiționat. Ne-am adaptat, ne-am amuzat și tare mult ne-am mai bucurat! Am experimentat și ne-am distrat și relaxat! Ca de fiecare dată, ne-am simțit bine împreună, am petrecut timp frumos și cu folos și abia așteptăm să o mai facem.”
Din păcate, deși s-au făcut unii pași în acest sens, discriminarea încă mai ucide vise în România. Trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că persoana cu autism face parte din societate. Nu putem s-o excludem din rândurile noastre și, mai ales, nu avem de ce să o ascundem. Cei care primesc acest diagnostic nu au nevoie de priviri pline de milă, ci de activități și fapte concrete, de sprijinul nostru, permițându-i să trăiască alături de semenii lui, ca parte integrantă a comunității.
Pentru ca o persoană cu autism să socializeze, este important să beneficieze de intervenție personalizată și să participe la activități de grup. Grupurile de socializare, cum este și cel de la Căsuța SOS Autism, oferă copiilor și tinerilor diagnosticați cu această afecțiune posibilitatea de a participa la activități distractive și de a se dezvolta. Jocul este esențial pentru facilitarea unei dezvoltări cât mai armonioase, iar predarea și exersarea abilităților de joc și socializar