
Biletele de tren, mai scumpe cu aproape 9%
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a informat marţi, 12 decembrie, printr-o postare pe Facebook, că tarifele la bilete de tren s-au actualizat la data de 1 octombrie cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică, respectiv cu 8,8%.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători (…). Tarifele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflaţie, stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie. Menţionăm că la 01.10.2023 indicele inflaţiei a fost de 8,8% și se aplică odată cu schimbarea graficului de circulaţie (…)„, precizează ARF.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, postat pe 8 decembrie pe site, se menţionează că, potrivit noului plan de Mers al Trenurilor 2023-2024, vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri, fără nicio referire la majorarea tarifelor.
„Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile„, se spune în comunicatul companiei.
În acest sens, CFR Călători precizează că s-au asigurat încă două relaţii noi pentru trenurile Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit acest serviciu şi au fost proiectate pentru circulaţia în acest mers de tren nou un număr de 16 trenuri IC.



