ActualitateJustiție

Brăilean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus băut cu permisul suspendat

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Brăila, a fost reținut de polițiști după ce a fost surprins încălcând un ordin de protecție și conducând un autoturism în stare de ebrietate, deși avea permisul suspendat.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 15 iunie, în jurul orei 17:35, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul s-ar fi apropiat de locuința unei persoane față de care fusese emis un ordin de protecție, încălcând astfel prevederile acestuia.

La scurt timp după sesizare, polițiștii l-au depistat în trafic, pe strada Chișinău din Brăila, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul nopții, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub acuzația de conducere a unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat, conducere sub influența alcoolului și încălcarea ordinului de protecție.

Pe 16 iunie, instanța a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de persoana în cauză. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, urmând ca, în funcție de rezultatele anchetei, să fie luate măsurile legale care se impun.

Foto:
IPJ Brăila

Articole similare

Back to top button