
Campanie umanitară la Inspectoratul de Jandarmi Județean din Brăila
Moș Crăciun a poposit joi la Inspectoratul de Jandarmi Județean din Brăila. Pentru al treilea an la rând, jandarmii brăileni au făcut fericiți 20 de copii din județ, care și-au pus pe hârtie dorințele și i le-au trimis Moșului.
Darurile au fost împărțite, cum nici nu se putea altfel, în prezența „spirudușilor”. O scrisoare le-a atras atenția în mod deosebit. Expeditorul, un băiețel, povestea că are probleme de sănătate și nu își dorește decât hăinuțe groase și un simbol al Crăciunului:
„Mă numesc Marius (…) și am 13 ani. Sunt elev în clasa a VI-a și învăț foarte bine la școală. Sunt un băiat ascultător, cuminte și am trecut prin clipe foarte grele, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu mine când am suferit o operație grea și îmi doresc în primul rând sănătate. Aș dori ceva de la tine, dacă poți să-mi aduci, te rog, un trening, un hanorac, un pulover, o pereche de adidași, două cărți de citit (…). Îți mulțumesc mult, dragă Moș Crăciun, că faci atâta drum și aduci cadourile copiilor într-o singură noapte!”
Moșul a avut grijă ca dorințele să-i fie îndeplinite, ba i-a mai pregătit și câteva surprize în plus. Băiețelul a venit însoțit de mătușa sa, ambii fiind copleșiți de emoție în prezența Moșului Bun și a ajutoarelor sale.
„Eu sunt mătușa lui. Mama sa l-a părăsit cu cinci zile înainte de a împlini vârsta de doi ani. De atunci, eu îl cresc alături de o altă mătușă de-ale sale. Tatăl său a plecat să muncească în străinătate, pentru a reuși să-i asigure măcar o parte dintre costurile cu spitalizarea, tratamentul, transportul…La vârsta de șapte ani am aflat că e bolnăvior, avea o boală gravă din naștere. Au urmat ani de tratamente, până când în vara aceasta a suportat un transplant. Tratamentul îl va urma toată viața. Mergem frecvent la un spital din București. Chiar acum plecăm de la dumneavoastră direct la București. Vă mulțumim încă o dată din tot sufletul pentru gestul dumneavoastră! Nici nu știți câtă bucurie ați adus în sufletul lui Marius…”, a mărturist mătușa băiatului.
Întâlnirea a fost o lecție pentru toți: un gest mic poate face o inimă fericită. Un exemplu pentru noi toți, nu doar în prag de Sărbători.





