Ordonanța „trenuleț” este una care i-a pus pe jar pe români, iar printre măsurile pe care le include se numără și unele legate de voucherele de vacanță. Cu toate acestea, deși accesul la vouchere a fost limitat, există o parte dintre bugetari care vor continua să beneficieze de acest avantaj. Mai exact, noile reglementări prevăd că instituțiile publice vor acorda vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei salariaților care au un salariu de bază net de până la 8.000 de lei pe lună. Aceste vouchere vor putea fi utilizate în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025.
De menționat este faptul că, pentru a beneficia de vouchere, angajații trebuie să utilizeze acest sprijin pentru acoperirea a cel mult 50% din valoarea totală a unui pachet turistic, ceea ce înseamnă că voucherul de 800 de lei poate fi folosit pentru pachete turistice de cel puțin 1.600 de lei.
Există însă destul de mulți nemulțumiți, care consideră că limitarea accesului la vouchere va afecta moralul multor salariați ce se bazau pe acest beneficiu pentru petrecerea concediului de odihnă.