Cele mai frumoase scrisori pentru Moș Crăciun, trimise prin Poșta Română



Proiectul „Cutia poștală a lui Moș Crăciun”, derulat de Poșta Română în parteneriat cu Moș Crăciun și harnicii lui spiriduși, a ajuns la final. Mii de copii din toată țara, ba chiar și „oameni mari” au umplut cutiile poștale speciale cu gândurile, dorințele și urările lor pentru Moșul.

Toate scrisorile l-au făcut pe Moș să zâmbească sau să lăcrimeze de emoție. Unii au cerut jucării sau haine, alții, mai modești, l-au îndemnat pe Moș Crăciun să le aducă ce dorește el.

Iată câteva fragmente din cele mai interesante scrisori, puse la dispoziție de Poșta Română:

„Dragă Moș Crăciun, toți copiii te iubesc, dar în acest an sub bradul de acasă vei vedea iubirea mea pentru tine. Te voi lăsa liber să îmi dai tot ce vrei tu”.

„Vreau o păpușă cu capul drept”.

„Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei obraznici ce primesc?”

 „Tu ce faci în timpul tău liber?”

„Crezi că reclamele de la Coca-Cola te fac prea gras?”

 „Tu ești și Moș Nicolae? Dacă da, pe 6 decembrie îți pui costum verde sau albastru?”

„Eu sunt operată la cap de două ori și mi-aș mai dori sănătate multă mie și tuturor copiilor bolnavi din spitale”.

„Salut, Moș Crăciun! Sper că am fost un copil cuminte anul ăsta. Să ai grijă, pe drumul tău spre copiii din toată lumea. Vreau să îți placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta și laptele cald, dar și morcovii pentru reni”.

„Îmi doresc ca familia mea să fie fericită, sănătoasă și unită.(…) Îmi doresc ca și tu să faci față tuturor cadourilor solicitate de copiii din întreaga lume! Tu ce mai faci? Cum te mai simți? Vreau să îți mulțumesc pentru toate cadourile pe care mi le-ai trimis an de an”.

„Anul acesta știu că nu am fost foarte cuminte, dar promit că o să fiu mai cuminte. (…) Cel mai mult îmi doresc să nu mai am rușine de oameni și să nu îmi mai fie frică de mami și să iau note bune la școală și mami să nu mai fie întruna supărată”.

„Anul acesta nu-mi doresc foarte  multe de la tine. De exemplu, să nu se mai certe părinții mei, să am o familie bună, fără certuri mereu și toată lumea să fie sănătoși și bucuroși mereu. Și mai am o dorință la tine, Moșule: adu-le și la copiii care nu au nimic câte o jucărie, să fie și ei fericiți de Crăciun”.

„Dragă Moș Crăciun, am fost obrăznicuță, dar o să fiu mai cuminte dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”.

„Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au nimic și să îi ajuți pe ei”.

„Ceea ce îmi doresc eu, e că îmi doresc din inimă aici, să am o casă a noastră, să putem să locuim aici definitiv, să nu ne mai mutăm deloc, ca să putem să ne terminăm școala aici, măcar 8 clase, toți frații. (…) Mama noastră e amărâtă și chinuită că e vorba ca acum, pe 17 februarie 2024, trebuie să plecăm de aici și nu se va ști unde ne-om duce, pentru că aici nu putem să stăm mai mult de un an.”

Și cei mari și-au trimis dorințele în plic Moșului

„Anul acesta îmi doresc o căciulă și un pulovăr. În rest, tot ceea ce îmi doresc, am deja. Pe fetița mea și pe minunata mea soție, pe care îmi doresc să le știu sănătoase și voinice, ca până acum”.

„Sunt antrenor la un club sportiv din Craiova. Te anunț  că am cei mai cuminți copii, cei mai talentați, cei mai ordonați și cei mai punctuali și, în același timp, cu rezultate bune la școală. Te rog să treci pe la fiecare să le lași darurile mult dorite, pe care, sigur, le merită. Îți mulțumim că revii în fiecare an, de sărbători. Îți dorim să fii sănătos și bun! ”

Campania „Cutia poștală a lui Moș Crăciun”, lansată pe 8 decembrie, face parte din misiunea Companiei Naționale „Poșta Română” de a conserva tradiția scrisului de mână și de a pune oamenii în contact. Pentru a primi răspuns de la Moș Crăciun, scrisorile au fost depuse în cutiile special amenajate în oficiile poștale din București și din țară.