
Copaci, Cultură și Creativitate – Elevii brăileni în Proiectul PROTECTING THE CLIMATE IS SAVING LIFE!
În perioada 06-13.04.2025, 4 elevi, însoțiți de 2 profesori de la Liceul de Arte ‘Hariclea Darclee’, vor participa la prima întâlnire transnațională, organizată la Karabük (Turcia), în cadrul Proiectului 2024-2-RO01-KA210-SCH-000291736, cu titlul “PROTECTING THE CLIMATE IS SAVING LIFE!”.
Pe agenda acestei întâlniri, activitățile sunt diverse și numeroase, precum ecologizarea unor zone, plantarea a 50 de copaci, vizitarea unor situri culturale aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, ateliere de lucru, spectacole prin care elevii vor transpune într-un context artistic mesajul lor legat de protejarea naturii, crearea unor puncte de realizare a compostului și de colectare a deșeurilor electronice.
Coordonatorul Proiectului este Liceul de Arte ‘Hariclea Darclee’, iar parteneri sunt școlile Karabük Atatürk Ortaokulu (Turcia), Szkoła Podstawowa nr 2 im. Bohaterów 8 Drezdeńskiej Dywizji Piechoty (Polonia) și Zakladna skola s materskou skolou (Slovacia).
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeana, prin programul Erasmus+ și se desfășoară pe durata a doi ani, între 01.03.2025-28.02.2027.