Cuza Pirates debut cu înfrângere în noul an calendaristic

Echipa masculină de baschet ACS Cuza Pirates Brăila a disputat primul meci în noul an calendaristic 2025. Baschetbaliștii noștri au evoluat în Liga I, al doilea eșalon valoric, la Sala Danubius, contra celor de la CSM Focșani, pierzând cu scorul de 86-59.

Statisticile detaliate ale meciului pot fi regăsite aici. 

Dintre liderii echipei brăilene îl amintim pe Rareș Iliescu, marcator a 11 puncte, dar și pe Teodor Enache cu 9 recuperări sau Alexandru Moraru, 5 pase decisive.

ACS Cuza Pirates Brăila a revenit de curând pe firmamentul competițiilor interne de seniori, având la dispoziție jucători localnici, crescuți în pepiniera proprie. De aceea, rezultatele nu trebuie privite neapărat într-o cheie critică.

Revenire a baschetului la Brăila

Baschetbaliștii brăileni se află pe locul penultim al clasamentului, momentan, fără nicio victorie. Regulamentul Federației Române de Baschet, competiția sub a cărei egidă se dispută acest campionat, presupune acordarea a două puncte la victorie, dar și a unui punct la înfrângere.

Astfel, formația lui Mircea Totolici se află pe locul al șaptelea, penultimul în grupă, cu 9 puncte. În aceeași competiție evoluează și vecinii baschetbaliști de la CSM Galați, aflați o poziție mai sus, pe locul 6, cu 9 puncte. Gălățenii au însă două meciuri mai puțin disputate, iar până acum au înregistrat două victorii în competiție.

Mai trebuie menționat și că CSM Focșani este cea mai puternică echipă din această grupă, victoria de la Brăila, din 5 ianuarie, fiind a opta consecutivă, fără niciun eșec, în actuala campanie.

Liga I la baschet masculin este un eșalon în care echipele sunt repartizate, după criterii geografice, pe trei serii regionale, primele urmând să participe la play-off-ul de promovare în elita sportului cu panouri din România.

Urmează o mică pauză competițională pentru ACS Cuza Pirates, care va reveni pe terenuri pe 19 ianuarie, în deplasare, cu CSU Agronomia București. Următorul meci acasă va fi pe 26 ianuarie, cu ACS Stars 2012 Iași.

Mult succes!