Derby brăilean sub amenințarea codului portocaliu



În pofida condițiilor meteorologice vitrege, fotbalul brăilean merge mai departe în acest week-end.

În Liga a III-a avem derby brăilean, astăzi, de la ora 14.00, pe Stadionul Plopu, acolo unde Viitorul Ianca va întâlni Dacia Unirea Brăila. Știm bine că în zona Ianca sunt vânturi foarte puternice, iar când ninge viscolul face aproape imposibilă desfășurarea meciurilor de fotbal.

Totuși, meciul din această după-amiază este programat înainte ca avertizarea meteorologică de cod portocaliu de ninsori și viscol să intre în vigoare, în noaptea dintre sâmbătă și duminică, pentru sud-estul României, inclusiv județul Brăila.

Tot astăzi, și tot pe teren propriu, Viitorul Șuțești, de la ora 14.00, găzduiește meciul cu una dintre fruntașele seriei, CSM Rm. Sărat. Programul și clasamentul seriei echipelor brăilene este detaliat aici. 

Sunt programate, sâmbătă și duminică, meciuri și în eșaloanele județene de fotbal, Liga a IV-a și Liga a V-a. Dacă meciurile de azi încă se mai pot disputa, mâine s-ar putea să ne confruntăm cu condiții grele d etransport și disputare pentru meciuri, așa că dacă se vor constata neprezentări sau reprogramări ale jocurilor, să nu ne fie de mirare.

Mai multe detalii despre activitatea în fotbalul județean brăilean, ca și din alte părți ale țării de altfel, se pot consulta la pagina dedicată Asociațiilor Județene de Fotbal din România, www.frf-ajf.ro. 

Foto:
Pixabay