
„Descoperă Hotel Bristol” – un nou proiect al Asociației Brăilene pentru Educație Civică
Anul acesta, Asociația Brăileană pentru Educație Civică a fost prezentă la evenimentul anual dedicat arhitecților, NovembArh, cu o idee îndrăzneață, prezentată chiar în deschidere. Este vorba despre „Descoperă Hotel Bristol”, un proiect pilot în cadrul unei acțiuni mai ample de renaștere a Centrului Istoric din Brăila.
Din echipa Asociației Brăilene pentru Educație Civică (ABEC) au făcut parte Cristian Niculae (foto), cunoscut pentru activitatea sa de voluntar și în proiectul „Descoperă Palatul Culturii Brăilene Lyra”, Constantin Teodorescu, arhitecții Alexandra Dorobanțu și Tudor Panait, Andreea Dudulea, studentă la arhitectură, Cristian Mătășel, director la Metigla, sponsorul echipei, Ovidiu Vlad, proprietar de hoteluri în Austria și posibil investitor, Sergiu Silivestru, de la Ambulanța Monumentelor din Transilvania și, nu în ultimul rând, caricaturistul Costel Pătrășcan.
Scopul proiectului – renovarea Hotelului Bristol, cunoscut și ca Hotel Pescăruș
Scopul proiectului este identificarea căilor legale prin care persoanele fizice sau juridice din municipiul Brăila pot sprijini financiar sau prin acțiuni de voluntariat renovarea Hotelului Bristol, cunoscut și ca Hotel Pescăruș, clădire monument istoric aflată în prezent într-un stadiu de degradare avansată. Demersul, unul deloc simplu, va trebui să treacă printr-o serie de etape preliminare, începând cu expertizarea clădirii din care să rezulte soluțiile tehnice pentru renovare și continuând cu estimarea bugetului necesar renovării, proiectarea mai multor planuri de afacere, analiza încadrării în zonă a investiției și identificarea posibilităților de colaborare între părțile interesate: inițiatori, proprietari, investitori, comunitate, administrație locală și alte instituții, pentru punerea în aplicare a proiectului.
O primă întâlnire publică în proiect, la nivel local, a avut loc marți, 28 noiembrie, la Palatul Culturii „Lyra”. Alături de organizatori, în sală s-au aflat arhitecți, reprezentanți ai comunității locale și ai partidelor politice: Lucian Căprariu, Vernescu Mariana, Antoneta Ioniță, Alexandru Bucălău, Cătălin Canciu, Semergiu Miron, Costel Pătrășcan, Marius Mitescu, Marian Vrabie, Florin Nedelcuț, Bogdan Munteanu și alții. După o prezentare a proiectului, participanții au avut ocazia să vadă imagini exclusive din interiorul clădirii aflate în ruină, în prezent inaccesibilă din cauza stării avansate de deteriorare, filmarea fiind realizată cu ajutorul unei drone. A urmat o discuție liberă, în încercarea de a găsi soluții viabile pentru salvarea clădirii monument istoric.
Hotel Bristol, emblemă a orașului Brăila
Construit în anul 1892 de către negustorul H. Hirschhorn, Hotel Bristol a inaugurat o nouă formă de arhitectură pentru această destinație, diferită de cea a hanului de târg. Clădirea a fost multă vreme o emblemă a orașului, prezentă pe numeroase cărți poștale vechi. Donat Bisericii Romano-Catolice de către proprietar, redenumit ,,Hotel Pescăruș” de comuniști, vândut unui străin după 1990, imobilul este astăzi într-o stare avansată de degradare.
În prezent, clădirea și terenul de sub ea se află în proprietatea lui Raed Dahabreh, fost consul onorific al Iordaniei în România, care și-a manifestat intenția de a colabora, dar nu este dispus să investească financiar. Curtea în care este situat imobilul este, însă, proprietate a Primăriei Brăila.
Hotel, spațiu comercial sau galerie de artă?
Participanții au avansat mai multe idei, de la crearea unei societăți pe acțiuni până la realizarea unui parteneriat public-privat pentru finanțarea proiectului. Părerile sunt împărțite și cu privire la destinația clădirii, cea de hotel nemaifiind poate cea mai potrivită astăzi, dată fiind și structura inadecvată a construcției. De ce nu un spațiu comercial pentru micii meșteșugari-artizani sau galerii de artă? Discuțiile au atins și alte puncte nevralgice ale zonei istorice a orașului. S-a vorbit chiar despre o necesară reintroducere a traficului pe fosta Regală, măsură care ar putea impulsiona dezvoltarea comerțului, având în vedere numărul mare de spații comerciale închise în ultima vreme, probabil și din cauza chiriilor foarte mari, dar și a traficului pietonal redus. Odată revitalizată zona Centrului Istoric, și proiectele de reabilitare a clădirilor situate aici s-ar putea realiza cu mai puține piedici, devenind mai atractive pentru investitori.
Întâlnirea a fost una de informare și cu siguranță va fi urmată și de altele, la care sunt invitați toți cei care ar putea sprijini proiectul sub o formă sau alta, de la simpli voluntari, la arhitecți, investitori, oameni de cultură sau reprezentanți ai administrației locale.