Invatamant

Dragostea pentru frumos trebuie cultivată din copilărie

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret a fost, și în acest an, un bun prilej pentru o întâlnire aparte între elevii din ciclul primar și farmecul literaturii dedicate celor mici. La școlile gimnaziale „I.L. Caragiale” și „Ion Băncilă” din Brăila, elevii claselor I și a II-a, coordonați de cadrele didactice Alina Nistor, Mădălina Craioveanu, Olimpia Prusac, Carmen Băjenaru și Simona Dumitru, au luat parte la o activitate educativă de excepție, organizată în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului de literatură pentru copii și tineret „Dimineața cuvintelor”.

Invitat special a fost scriitoarea Angela Burtea, o prezență discretă, dar profundă, care, de ani de zile, inspiră generații de copii să îndrăgească lectura și să descopere frumusețea cuvântului scris.

Prin modul ei aparte de a interacționa cu cei mici, Angela Burtea reușește, de fiecare dată, să transforme lectura într-o aventură emoționantă, iar cartea devine mijloc de comunicare, descoperire și visare. Copiii se simt ascultați și încurajați să exploreze lumea fascinantă a literaturii.

Lectura, formă de apropiere și explorare

Festivalul, coordonat de scriitorul Petre Crăciun, are ca misiune promovarea literaturii pentru copii, dorind să reaprindă în sufletele celor mici plăcerea lecturii și să le transmită dragostea pentru cuvântul scris. Într-un cadru plin de voie bună, elevii au avut ocazia să descopere povești, poezii și ghicitori, interacționând cu textele într-un mod activ și creativ.

Un moment central al activității a fost dedicat evocării lui Petre Ispirescu, cel care a pus pentru prima dată în valoare frumusețea și bogăția basmelor românilor. Elevii au aflat despre contribuția sa esențială la conservarea și transmiterea basmelor românești, fiind subliniată importanța volumului „Legendele sau basmele românilor”.

De asemenea, cei mici au putut audia poezii din volumul „Dulce cânt de menestrel”, scris de regretata poetă Vera Crăciun, care le-au adus zâmbete pe chip și le-au stimulat imaginația. Din paginile revistei „Dimineața cuvintelor”, editată de Filiala pentru Copii și Tineret – București, au fost citite poezii ale unor autori cunoscuți ai literaturii pentru copii, precum Ianoș Țurcanu și Sergiu Afanasiu.

Contribuția unei echipe dedicate

Succesul activității s-a datorat și implicării generoase a cadrelor didactice: Rodica Bianu, Ana Frigioiu, Suzana Arghir, Nicoleta Stanciu, Simona Tănase, Ana Maria Păun, Alina Grama Costea și Maria Magdalena Ciolache. Profesionalismul și dăruirea acestora au asigurat desfășurarea unei activități aparte, în care fiecare moment a fost atent planificat și trăit cu intensitate de elevi.

În condițiile în care, în zilele noastre, timpul alocat lecturii este din ce în ce mai redus, astfel de întâlniri devin esențiale. Ele reamintesc cât de important este să cultivăm, încă din primii ani de școală, dragostea pentru cărți. O dragoste care prinde rădăcini în povești spuse cu har, în poezii rostite cu zâmbetul pe buze și în dialoguri sincere, și care transformă lectura într-o experiență profundă și de durată.

Foto:
Angela Burtea

Articole similare

Back to top button