Termenul de Boxing Day apare în literatura de specialitate grație lui Charles Dickens, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. mai târziu, când fotbalul a luat având în Marea Britanie, de sărbători, mai ales că și condițiile meteorologice erau permisive, s-a inventat etapa de fotbal de Crăciun, apoi cea de Boxing Day și de Anul Nou.
Britanicii în special au o altă abordare, diferită, a situației și a petrecerii sărbătorilor de iarnă, ei dorind să meargă, în familie, la evenimente publice, sportive sau culturale.
Anul acesta nu a făcut excepție, puternicul campionat englez, Premier League, având programată etapă de Boxing Day, în 26 și 27 decembrie. La momentul respectiv, am scris și noi despre această etapă-eveniment, aici.
Propunere năstrușnică
Propunerea noastră ca și în România să se joace de Boxing Day ar putea părea, la prima vedere, una năstrușnică. Totuși, această propunere nu ar fi una absolut nouă, deoarece în perioada comunistă, în anii 70-80, au fost meciuri de fotbal care s-au organizat în ultima decadă a lunii decembrie. Sigur că atunci condițiile contextuale erau diferite, Crăciunul nefiind recunoscut ca sărbătoare legală de către comuniști. În plus, dacă se putea juca în România în 27 sau 28 decembrie, înseamnă că și vremea permitea, perioade de iarnă mai blândă fiind raportate și în alte decenii.
Liga Profesionistă de Fotbal din România este organizatorul Superligii Naționale. Echipele românești de fotbal, conform programului competițional stabilit în acord cu televiziunile și cu regulamentele, joacă 39-40 de meciuri oficiale pe sezon. Din această cauză, campionatul nostru este printre primele care începe, maximum la jumătatea lunii iulie, întotdeauna conducătorii plângându-se de căldurile mari și de vacanța scurtă între campionate, care nu le permite să pregătească bine noul sezon.
Ținând cont că, în special dincoace de Carpați, de Crăciun au fost temperaturi ridicate, zăpada lipsind cu desăvârșire, rezultă că și marketingul ar avea de câștigat dacă, de exemplu, în România s-ar juca fotbal de Crăciun, o etapă de Boxing Day.
Sigur că acest lucru pare o ficțiune, dar dacă gândim logic, foarte puține campionate au așa ceva. Pe lângă Anglia mai sunt scoțienii, galezii, irlandezii și belgienii cu etape de Boxing Day.
Poate fi o soluție din care toată lumea ar ieși câștigătoare, mai puțin fotbaliștii care nu ar avea vacanță. Însă imaginea fotbalului românesc ar avea mult de câștigat.