ActualitateJustițieLocal

Grup infracțional implicat în trafic de persoane și proxenetism, la Brăila

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Brăila au dispus pe 29 septembrie reținerea, pentru 24 de ore, a opt persoane, bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. 

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în aceeași zi, au fost descoperite și ridicate 175.750 de euro,  două laptop-uri, două tablete, 21 de telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra a patru autovehicule și patru imobile, precum și asupra a zece conturi bancare. 

La data de 30 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele bănuite, măsura arestului la domiciliu pentru alte două și măsura controlului judiciar, pentru alte patru.   

Curtea de Apel Galați a admis la data de 11 octombrie contestaţia formulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, desființând în parte încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Brăila. S-a dispus arestarea preventivă a trei persoane, măsura arestului la domiciliu față de o altă persoană și cea a controlului judiciar, față de alte două persoane. 

Reamintim că, la data de 29 septembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat 14 percheziții domiciliare, în municipiul Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.  

40 de persoane acuzate de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism

Cercetările au dovedit existența unui grup infracțional organizat, care a acționat din 2014 în municipiul Brăila și, ulterior, în afara României, săvârșind infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Membrii grupului recrutau persoane majore și minore, în vederea exploatării sexuale, atât în România, cât și în străinătate (Belgia, Italia și Spania). În Belgia, doi dintre membrii, frați, constrângeau persoanele care se prostituau la plata unor taxe de protecție și a unor sume lunare pentru a nu-și pierde locul din „club”. În plus, cei doi ar fi exploatat direct mai multe persoane, recrutate prin metoda „lover boy”. Membrii grupului își însușeau în cea mai mare parte veniturile obținute din exploatarea sexuală, apelând la intermediari pentru disimularea sursei banilor. Banii erau investiți în capitalul unor societăți comerciale, dar și în achiziționarea de mașini de lux și imobile în țară și străinătate.  

Peste 40 de persoane au fost conduse atunci la audieri. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, prin unitățile subordonate, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. 

De asemenea, la activitate au participat și polițiștii de frontieră ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila. 

 

Foto:
rawpixel.com/Freepik

Articole similare

Back to top button