
HC Dunărea Brăila, start victorios în turneul final al Campionatului Național de tineret
Astăzi, la Mioveni, sub egida Federației Române de Handbal, s-a dat startul turneului final al Campionatului Național feminin de handbal pentru tineret.
În ultimul meci al zilei, în faza sferturilor de finală, HC Dunărea Brăila s-a impus cu scorul-fluviu de 42-19, în fața celor de la Corona Brașov. Statistica detaliată a acestei partide poate fi detaliată aici.
De menționat că extremele Raicea și Mohamed au evoluat, cu 24 de ora înainte, în finala Cupei Roimâniei la senioare, după care au revenit la echipa de tineret.
În celelalte meciuri ale competiției din județul Argeș, rezultatele primei etape au fost următoarele:
SCM Rm. Vâlcea – Dacia Mioveni 26-23
CSM București – Gloria Bistrița-Năsăud 21-27
Minaur Baia Mare – Rapid 38-36
Echipele învingătoare s-au calificat în semifinale. HC Dunărea Brăila este singura din seria ei, care a ajuns în careul de ași.
Programul semifinalelor, care se vor desfășura mâine, 23 aprilie, este următorul:
Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila, ora 15.30
Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Rm. Vâlcea, ora 17.45
La matineu se vor juca și meciuri din semifinalele turneului de consolare, pentru locurile 5-8, astfel:
Rapid – Corona Brașov, ora 11.00
CSM București – Corona Brașov, ora 13.15
Finala și jocurile de clasament sunt programate în 25 aprilie, după o zi de pauză. Obiectivul fetelor de la HC Dunărea Brăila este să cucerească titlul național la tineret.
Meciurile de la Mioveni pot fi urmărite în direct pe canalul Youtube Argeș TV.