
Impactul secetei pedologice asupra lacurilor sărăturate
Vineri, 28 martie, specialiști de la Muzeul Brăilei „Carol I” au participat la un workshop dedicat impactului secetei pedologice asupra lacurilor sărăturate și riscurilor pe care le implică pentru ecosisteme și comunități.
Activitatea a fost organizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD) în cadrul proiectului Danube Wetlands and Floodplains Restoration (DaWetRest) și a reunit specialiști din domeniul ecologiei, hidrologiei și conservării mediului.
Discuțiile s-au axat pe fenomenele care afectează lacurile sărăturate, precum reducerea nivelului apei, pierderea habitatelor naturale, diminuarea biodiversității și degradarea nămolurilor terapeutice (sapropelice). Aceste modificări au un impact direct asupra potențialului balneoclimateric al unor lacuri renumite, cum ar fi Lacul Techirghiol, Balta Albă, Lacul Sărat Brăila și Complexul de Lacuri Burgas (Yuzhno Atanasovko Ezero).
Muzeul Brăilei „Carol I” a fost reprezentat de Georgiana Papurică, muzeograf la Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Colecția de Științe ale Naturii, și Cristian Pușcașu, inginer de sistem în cadrul Serviciului de Relații cu Publicul. Aceștia au susținut o prezentare detaliată privind biodiversitatea și starea actuală a lacurilor sărăturate din județul Brăila, analizând în mod special Lacul Sărat, Balta Albă, Lacul Sărat – Movila Miresii și Lacul Tătaru.
Prezentarea specialiștilor brăileni a evidențiat modificările ecologice observate în ultimii ani, cauzate de schimbările climatice și reducerea precipitațiilor. Printre problemele semnalate s-au numărat scăderea nivelului apei, modificarea compoziției chimice a nămolului sapropelic și diminuarea speciilor de plante și animale adaptate acestor ecosisteme unice. De asemenea, au fost analizate efectele acestor schimbări asupra comunităților locale care depind de resursele lacurilor sărăturate pentru turism și tratamente balneare.
Workshopul a reprezentat un cadru de dezbatere științifică și un schimb valoros de idei între specialiști, fiind prezentate soluții pentru protejarea și restaurarea lacurilor afectate. S-a discutat despre metode sustenabile de conservare a resurselor de apă, protejarea biodiversității și importanța monitorizării constante a acestor ecosisteme fragile.
Manifestarea a subliniat încă o dată necesitatea unor strategii eficiente de adaptare la schimbările climatice și de gestionare responsabilă a resurselor naturale, astfel încât lacurile sărăturate să-și păstreze atât valoarea ecologică, cât și beneficiile economice și terapeutice pentru comunități.