JustițieLocal

Implicat în accident, după ce a urcat la volan băut și fără permis

Ieri, în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Vădeni din municipiu, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul autovehiculului implicat în accident a părăsit locul faptei, fiind identificat de oamenii legii pe Șoseaua Baldovinești. În urma verificărilor în baza de date, polițiștii au constatat că brăileanul, în vârstă de 46 de ani, nu deține  permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind încarcerat în C.R.A.P. Brăila. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

Tot ieri, un alt bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Tichilești, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua de Centură, dinspre Calea Călărașilor. Întrucât testarea cu aparatul etilotest a arătat o îmbibație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Amenzi în valoare de peste 32.000 de lei într-o singură zi

Infracțiunile au fost constatate în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat. Polițiștii și jandarmii au desfășurat ieri nouă acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 32.000 de lei , iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și au ridicat două certificate de înmatriculare.

Foto:
Pexels from Pixabay

Articole similare

Back to top button