Incompetența, singura certitudine tristă a poporului român

După cele trei tragedii care au avut loc în diferite zone ale țării și care au marcat România ultimelor zile, este din ce în ce mai evident că incompetenţa şi corupţia încă ucid zi de zi în România, la fel de evident cum este faptul că sistemul și-a arătat adevăratele limite și incompetențe.

Filmul tragic al evenimentelor a început cu ceea ce s-a întâmplat la 2 Mai, când un șofer drogat a intrat într-un grup de tineri, ucigând pe loc doi dintre ei, un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani. Apoi, încă sub șocul acestei întâmplări, săptămâna trecută a venit a doua veste tristă, moartea Alexandrei Ivanov după nouă ore de chinuri și dureri în Maternitatea din Botoșani, cauzele morții fiind edem pulmonar și insuficienţă cardio-respiratorie. Cu atât mai dramatic este faptul că Alexandra era mamă a trei copii, o fetiţă de șase ani și doi băieți de patru și un an. Și, de parcă cineva ar mai putea să suporte încă o tragedie fără să nu se întrebe ce se întâmplă în această țară și cum de nimeni nu face nimic pentru cetățenii României, ultimul caz este cel de la Crevedia când explozia unei stații de gaz a provocat două decese și 56 de răniți, cea mai mare parte dintre victime fiind din rândul forțelor de intervenție, 43 de persoane fiind cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, 39 pompieri, 2 polițiști și 2 jandarmi.

După aceste tragedii, în ultimele zile solidaritatea umană este foarte prezentă în spaţiul public, este cultivată, promovată, dar este și singurul lucru bun care ne-a mai rămas. Reţelele de socializare sunt pline de mesaje şi îndemnuri, de clişee, unele dintre ele devenind de multe ori doar sloganuri pompoase menite să ne stârnească sentimente profunde, fiind plăcut surprinși de faptul că suntem capabili de trăiri intense pe care le crezusem demult apuse.

Această stare, de incompetență și corupție instituțională care durează de peste 30 de ani, timp în care România se învârte fără a întrezări vreo ieşire, mi-a stârnit o oarecare curiozitate cu privire la factorii generatori ai unui astfel de comportament social şi, aşa cum bănuiam, nimic nu este nou sub soare. Repetitivitatea scenelor tragi-comice de pe scena politică românească au o explicaţie ştiinţifică, iar dacă vorbim despre un experiment în acest sens, lucrurile mi se par din ce în ce mai îngrijorătoare.

Nu știu dacă acesta este momentul potrivit pentru rugăciuni și nu știu dacă vreo rugăciune mai poate să facă ceva pentru sufletele noastre nepasătoare care trec în fiecare zi pe lângă abuzuri și nedreptăți.

Cine anume și-a dorit conducători slabi și trădători, şi de ce? Să fie fascinaţia noastră ca popor pentru așa-zisul ”om descurcăreț” sau poziţia geografică din cauza cărora am învăţat de-a lungul vremii să nu ne punem prea multe speranţe în ziua de mâine? Răspunsul trebuie căutat în inimaginabilul regres al unui popor care se luptă de 33 de ani să clădească o democraţie. Acesta este motivul pentru care nu cred în bunătatea omului de la natură, ci într-un mediu care a lucrat sistematic la acceptarea unei resemnări îngrijorătoare şi a unei neputinţe autoimpuse. Și tocmai de aceea, ceea ce este evident pentru noi toți este o administraţie neputincioasă, o justiţie neputincioasă, o societate civilă neputincioasă, o clasă politică neputincioasă, însă o autoproclamată democraţie ca să ne aflăm „în treabă”, căci „aflarea în treabă este isprava omului neputincios”.

În felul acesta funcţionează şi statul român şi instituţiile sale, se află „în treabă” pentru a-şi masca neputinţa autonomiei şi a competenţei care le-au fost abolite prin moştenirea genetică, a influenţelor generate de mediu şi de vizibila lipsă de educaţie, căci democraţia este puterea poporului bine informat şi nicidecum a acestui popor manipulat care se îndreaptă cu paşi repezi către o formă voalată de tiranie.

Astăzi, după cel mai recent eveniment care a avut loc la Crevedia, la opt ani de la tragedia de la Colectiv tot nu avem un centru de mari arşi în România, ci doar promisiunile unor așa-ziși conducători, Raed Arafat și Bogdan Despescu, care nu au nici vrerea și nici putința de a face ceva pentru popor, decât crearea unui sistem bazat pe corupție și incompetență. A venit vremea ca dacă mai aveți puțină decență și onoare să vă depuneți demisiile pentru a mai exista o șansă de reconstrucție a sistemului de sănătate și a Poliției Române, pentru că cei 43 de salvatori au fost trimiși la moarte din cauza unor șefi incompetenți, angajați și promovați pe alte criterii decât performanța.Astăzi, optimismul m-a părăsit cu toate că l-am încurajat timp de 33 de ani și cea mai mare prostie de care poate da dovadă un om mi se pare acum aceea de a-şi pune speranţa în voinţa liberă şi în capacitatea semenilor săi de a se coaliza către un bine comun. Dar așa cum spunea George Bernard Shaw că „Puterea nu corupe oamenii; oricum, dacă proștii ajung într-o poziţie de putere, ajung să corupă puterea”, așa este și România astăzi, o țară profund coruptă care își ucide zi de zi propiii cetățeni nevinovați.