JustițieNațional

Infractori demascați de polițiștii de frontieră gălățeni 

Polițiștii de la punctul de trecere a frontierei Oancea au demascat sâmbătă, 16 septembrie, un cetățean de 29 de ani, din Camerun, pasager într-un autobuz ce urma să intre în România.  

Bărbatul a prezentat la control o carte de identitate emisă în Franța. Sesizând diferențe între fotografia inserată în document și fizionomia persoanei prezente la trecerea frontierei, polițiștii au extins verificările. S-a constatat că documentul este unul autentic, dar identitatea persoanei care l-a folosit pentru legitimare este alta decât cea din document.  

În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea. 

Tot sâmbătă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat într-o misiune de supraveghere și control, a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Frumușița din județul Galați, un autoturism, condus de un bărbat cu cetățenie moldoveană și canadiană, în vârstă 46 de ani. Acesta a prezentat la control un permis de conducere emis de autoritățile din Canada, dar care nu îi dă dreptul de conducere și pe teritoriul României. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. 

La Punctul Trecerii Frontierei Oancea a fost depistat sâmbătă și un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, care intenționa să scoată din țară un autocamion radiat din circulație, din data de 11 septembrie, de autoritățile din Olanda. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. 

Foto:
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

Articole similare

Back to top button