Actualitate

IPJ Brăila a luat măsurile necesare pentru un început de an școlar liniștit

În județul Brăila, în anul școlar 2024-2025, funcționează un număr de 239 de unități de învățământ preuniversitar.

În contextul începerii anului școlar 2024-2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au fost organizate 239 de acțiuni de verificare a modului de asigurare a pazei și protecției unităților de învățământ preuniversitar. Cu această ocazie, au fost emise 13 informări adresate instituțiilor cu atribuții specifice privind siguranța școlară, cu referire la modul de asigurare a protecției unităților de învățământ.

În domeniul rutier, au fost desfășurate 202 activități, fiind organizate 42 de acțiuni pentru verificarea și identificarea deficiențelor de semnalizare rutieră în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, ocazie cu care au fost identificate mai multe nereguli. În toate situațiile, s-a procedat la informarea administratorului drumului public în vederea remedierii acestora.

De asemenea, au fost verificate 84 de autovehicule destinate efectuării transportului școlar. Au fost constatate nereguli, cum ar fi lipsa asigurării RCA, lipsa ITP sau probleme tehnice. Cu această ocazie, au fost instruiți 76 de conducători ai acestor tipuri de autovehicule cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului elevilor.

Începând de ieri, 9 septembrie, polițiștii rutieri au demarat verificările atât în trafic ale microbuzelor școlare, pentru a se asigura că deficiențele constatate au fost remediate, cât și în punctele de îmbarcare/debarcare elevi, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră.

Polițiștii rutieri au asigurat prezența activă în zona trecerilor pentru pietoni și au acționat în proximitatea unităților de învățământ, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele semnalate cu trafic intens, pentru prevenirea accidentelor rutiere, evitarea blocajelor și fluidizarea circulației rutiere.

A fost asigurată prezența a 81 de polițiști la festivitățile dedicate deschiderii noului an școlar.

Jandarmeria

În contextul începerii anului școlar 2024-2025, în prima zi de școală, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au fost alături de elevi și profesori cu ocazia festivităților de deschidere, astfel încât activitățile organizate cu acest prilej să se desfășoare într-un climat corespunzător de ordine publică.

ISU

În luna august 2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Brăila au executat controale în toate instituțiile de învățământ din județ. S-a urmărit atât situația clădirilor în care se desfășoară procesul educațional în ceea ce privește avizele și autorizațiile de urgență, cât și respectarea măsurilor tehnice în ceea ce privește prevenirea situațiilor de urgență.

CPECA

Pentru anul școlar 2024-2025, CPECA Brăila continuă programele preventive, adaptate realității locale, în urma analizelor efectuate în perioada anterioară, alături de Inspectoratul Școlar Județean și de directorii instituțiilor de învățământ.

Articole similare

Back to top button